La prima sedinta pe care democratul Radu Berceanu a prezidat-o in calitate de vicepresedinte al Senatului, parlamentarii au reusit performanta de a nu vota nici macar ordinea de zi. Dupa doua strigari si o pauza, desi ceruse liderilor de grup sa isi mobilizeze parlamentarii, Berceanu a fost nevoit sa suspende sedinta din lipsa de cvorum.

Presedintele de sedinta, Radu Berceanu, s-a confruntat, in cadrul primei sedinte pe care a prezidat-o in calitate de vicepresedinte al Senatului cu absenta sub limita de cvorum a parlamentarilor.
La ora 9.00, cand s-a declarat deschisa sedinta de plen a Senatului doar 56 de senatori au raspuns apelului nominal facut de secretarul Camerei, ceea ce l-a facut pe Radu Berceanu sa declare suspendate lucrarile pana la ora 11.00. Senatorii au parasit in graba sala de plen, unii indreptandu-se spre birourile grupurilor parlamentare sau ramanand la bufetul Senatului.
La ora 11.00, presedintele de sedinta, Radu Berceanu, s-a prezentat in plen, unde a descoperit, vizibil deranjat, ca prezenta senatorilor era chiar mai slaba decat la prima ora. Dupa un nou apel nominal, numarul senatorilor prezenti s-a ridicat la 59, insuficient pentru a atinge limita de cvorum, de 69 de senatori.
In ciuda insistentei presedintelui de sedinta, care a cerut liderilor de grup sa-si mobilizeze parlamentarii, situatia a ramas neschimbata. In aceste conditii, Radu Berceanu a declarat suspendata sedinta de plen. Pe ordinea de zi a senatorilor se aflau 46 de proiecte de lege, dintre care 19 ordinare si 27 organice, iar dintre acestea 43 aveau termen de adoptare tacita la 30 aprilie.

Un accident sau drumul catre anticipate

Senatorul PRM Valentin Dinescu a declarat, la finalul sedintei, ca "sustinerea de care se bucura PNL in acest moment da prematur semne de subrezenie". "Ma simt dezolat pentru ca pierdem timp si din pacate reusim sa ne mobilizam in chestiuni profunde si foarte rare, dar nu putem sa ne facem treaba la Senat. Este pacat ca aceasta sustinere politica de care se bucura PNL in acest moment da prematur semne de subrezenie, ceea ce ma duce cu gandul ca lucrurile sunt mai grave decat par la prima vedere", a aratat Dinescu. El a explicat ca o cauza a absenteismului senatorilor ar fi si impactul pe care l-a produs aceasta decizie privind suspendarea sefului statului din functie, care implica o responsabilitate destul de mare si a produs o demobilizarea temporara. "Cred ca ziua de astazi a fost un accident, pentru ca, daca nu, iesirea din situatie, in opinia mea, sunt alegerile anticipate", a concluzionat Dinescu. Secretarul de stat pentru relatia cu Parlamentul, Cristina Pocora, membru in Biroul Politic Central PNL, a declarat ieri ca va discuta cu liderii de grupuri parlamentare pentru a-i mobiliza pe senatori, la sedinta de joi. Totodata, secretarul de stat liberal a sustinut ca, din cauza problemelor de cvorum inregistrate miercuri, mai multe acte normative, printre care si proiecte ale Executivului, vor intra in procedura de adoptare tacita.