Biroul Electoral Central a decis, miercuri, anularea scrutinului de duminica din comuna ilfoveana Stefanesti si repetarea alegerilor din aceasta localitate, in 15 iunie.
Purtatorul de cuvat al BEC, Marian Muhulet, a declarat ca, in urma analizarii contestatiilor depuse de mai multe partide, cu privire la fraudarea scrutinului din comuna Stefanesti, judetul Ilfov, s-a decis anularea alegerilor din aceasta comuna.
"Decizia BEC este de a admite contestatiile si de a anula alegerile de la Stefanesti, si de a dispune repretarea scrutinului pentru data de 15 iunie, in aceleasi conditii si conform acelorasi liste de candidati", a declarat Marian Muhulet.
El a precizat ca, in cazul in care in data de 15 iunie rezultatele alegerilor vor impune un nou tur de scrutin, acesta va fi organizat dupa doua saptamani.
Conform unor surse din BEC, decizia privind anularea alegerilor din Stefanesti s-a luat cu 17 voturi "pentru" si un vot "impotriva", al reprezentantului PDL in acest for.