Dupa mai bine de patru ore de negocieri intre liderii de grupuri parlamentare, algoritmul reprezentarii partidelor in Biroul Permanent al Camerei pe intreaga legislatura a favorizat spre final Alianta D.A. si UDMR. Impreuna cu grupul minoritatilor nationale, Alianta si UDMR vor avea, pe parcursul a cinci sesiuni, acelasi numar de voturi cu adversarii lor de la PSD si PRM. Vicepresedinti au fost propusi Miron Mitrea, Mona Musca, Corneliu Ciontu si Daniela Popa.

Senatul amana

Reprezentantii partidelor parlamentare nu au ajuns ieri la nici o intelegere cu privire la componenta Biroului Permanent al Senatului. Liderii PNL-PD din Senat au sustinut ca functia presedintelui, obtinuta luni de Nicolae Vacaroiu (PSD), sa fie inclusa in algoritmul politic si sa fie luata in calcul la negocieri.
In acelasi timp, reprezentantii PSD au propus ca postul ocupat de Nicolae Vacaroiu sa nu fie luat in calcul la impartirea functiilor politice din Biroul Permanent. Dupa patru ore de discutii, cele doua parti nu au reusit sa se inteleaga asupra vreuneia dintre variante si s-a stabilit ca problema sa fie transata prin votul plenului.