Inpolitics informeaza: Meciul Basescu - PDL: se rediteaza conflictul Iliescu-PSD din 2002? (Autor: Bogdan Tiberiu Iacob) Partea a II-a.
Pe tot parcursul lunii februarie, Iliescu intra in rolul de presedinte-premier si ataca PSD puternic, dinspre stanga. Cere iar si iar eliminarea coruptilor din PSD si din structurile puterii, retragerea demnitarilor din AGA si CA-uri, se vede cu reprezentantii pensionarilor, la Cotroceni, declara ca salariile mari trebuie impozitate sever, mergand pana la 80% si ca ar trebui "sa le crape obrazul de rusine managerilor firmelor private" care au salarii mult mai mari decat ale angajatilor lor.
TVA sa fie diferentiat, in functie de produse si sa se aplice imediat legea declararii averilor si cea a conflictului de interese. Cu trimitere in special la averile membrilor PSD. Declara, chiar, nonsalant, ca nu il intereseaza daca ii scade popularitatea printre parlamentarii PSD. "Trebuie sa tin cont de interesele cetatenilor si nu de interesele particulare sau de grup" tuna el la TV, in vazul natiei. Il scoala pe ministrul Finantelor in plina sedinta de guvern pentru a-i cere sa vina la Cotroceni si sa dea raportul. Respinge propunerile PSD privind modificarea Constitutiei si e incantat, totodata, de unele propuneri ale opozitiei.
In aceeasi perioada, incep sa cada capete mari, pe la Petrom, pe la Vama, prin Politie si tavalugul e abia la inceput. Iliescu vine si la sedinta grupurilor PSD, pentru a arata cine e seful partidului, de fapt, dar nu ezita sa se faca, totodata, purtatorul de cuvant al opozitiei, tot spre ciuda PSD.
PSD da replica, si el, cum stie mai bine: in Kiseleff incepe pelerinajul filialelor, chipurile pentru depistarea coruptilor, care pana la final nu sunt gasiti. Hrebenciuc o spune, plastic: "daca nu exista corupti, ce sa fac eu, sa-i inventez, ca sa fiti voi, ziaristii, fericiti?!".
Adrian Paunescu declara, in plenul senatului, despre Ion Iliescu ca "e acum ca Ceausescu in cele mai negre zile".
Nimeni din PSD nu lasa afacerile din mana.
Urmarea? Sondajele incep sa arate o urcare exploziva a lui Iliescu, dublata de caderea PSD. La partid, sociologul Dancu e terfelit zdravan pentru ca nu e capabil sa musamalizeze cresterea lui Iliescu.
Invitat la o emisiune a lui Ion Cristoiu, Iliescu arunca o noua bomba: in paralel cu criticarea lui Nastase, el sugereaza ca ar fi loc de un nou partid, mai curat, pe stanga.
Va suna cunoscut ceva din toate astea?
xxx
Ca sa o mai lungim, sa reamintim finalitatea conflictului: PSD a cedat in razboiul cu Iliescu, iar anticipatele au ramas litera moarta. In 2005, la congres, refuzul lui Iliescu de a prelungi cu trei ani domnia PSD l-a costat functia, baronii neuitand prin ce trecusera cu aproape doi ani inainte.
Nu se stie daca si cum va plati, intr-o zi, Basescu razboiul pe care sunt semne clare ca l-a declansat recent contra unui PDL care refuza sa ii mai raspunda la comenzi, si unui premier care nu vrea sa se mai dea dus de la palatul Victoria.
Sigur e ca ceea ce se intampla azi aduce mult prea izbitor cu ceea ce s-a intamplat in mandatul lui Iliescu pentru a nu considera ca motivul este acelasi: batalia pentru controlul absolut al puterii. Basescu are mari sanse sa castige, si el, razboiul cu PDL, dar sunt la fel de mari sanse ca asta sa coste partidul victoria in alegeri, anul viitor, tot dupa modelul PSD.