Liberalii au inceput deja lupta interna pentru un post in conducerea partidului, care va fi aleasa in cadrul congresului de la sfarsitul acestei saptamani. Doar pana ieri la pranz, Secretariatul general al PNL a inregistrat deja aproximativ 30 de candidaturi. Deocamdata, pentru scaunul de presedintele al PNL este anuntata doar o singura candidatura, cea a lui Calin Popescu-Tariceanu.
Pana ieri la pranz, secretariatul general al PNL a inregistrat deja aproximativ 30 de candidaturi pentru functiile de conducere care vor fi alese la Congresul extraordinar din 12-13 ianuarie. Potrivit recentelor modificari ale statutului, formula care urmeaza a fi validata prevede existenta a 15 vicepresedinti dintre care sapte vor fi alesi uninominal si vor avea atributii politice in plan national, iar sapte vor fi alesi pe regiunile de dezvoltare. Acestora li se vor adauga inca 15 membri, toti cei 30 alcatuind Biroul politic Central al PNL.
Printre cei care si-au anuntat intentia de a candida pentru o functie de vicepresedinte se numara Ludovic Orban, Crin Antonescu, Norica Nicolai, Mihai Ungureanu, Teodor Melescanu, Cristian David, Mihai Voicu, Romeo Stavarache, Dan Radu Rusanu, Theodor Atanasiu si Varujan Vosganian. De asemenea, este de asteptat sa-si depuna candidaturile si o serie de alti lideri de filiale sau parlamentari fie pentru cele sapte posturi de vicepresedinte la centru, fie pentru cele opt pe regiuni de dezvoltare. Potrivit purtatorului de cuvant al PNL, Varujan Vosganian, noua formula convenita de liberali aduce modificari notabile. "Cea mai importanta mutatie este legata de felul in care se voteaza structurile de conducere. Am decis inlocuirea sistemului de vot pe liste cu un sistem de vot uninominal", a declarat Vosganian. Totodata, el a afirmat ca a fost luata in discutie si problema compatibilitatii si ca s-a convenit sa se permita sefilor de filiala accesul la functiile de conducere ale PNL.

Depunerea candidaturilor, intre vechiul si noul statut

Potrivit noilor decizii luate de catre Delegatia Permanenta, candidaturile pot fi depuse cel tarziu cu 48 de ore inainte de Congres, adica pana astazi la ora 10.00. Pe de alta parte, statutul inca in vigoare da liberalilor posibilitatea de a-si depune candidatura pana in ziua Congresului. Situatia in care vor vor exista candidati care vor dori sa se inscrie in cursa dupa termenul de miercuri, ora 10.00, nu este exclusa. Solutia la care se va recurge in aceste conditii va fi, potrivit unor opinii din interiorul PNL, acceptarea candidaturilor respective, potrivit vechiului statut.

Cate doi candidati pe un loc la vicepresedinti

Senatorul Adrian Cioroianu ar putea candida pentru un post de vicepresedinte pentru afaceri europene, avandu-l drept contracandidat pe Teodor Melescanu. Dan Motreanu, ministrul Agriculturii, ar putea candida alaturi de Radu Stroe, secretarul general al Guvernului pentru pozitia de vicepresedinte pentru relatiile institutionale. Pentru functia de vicepresedinte responsabil cu domeniul politic, favorit este deputatul Crin Antonescu; pentru postul de vicepresedinte pentru mediul de afaceri se anunta candidatura ministrului Economiei, Varujan Vosganian. Ministrul de Externe Mihai Razvan Ungureanu si-a anuntat candidatura pentru pozitia de vicepresedinte pentru relatii internationale. Senatorul Norica Nicolai va candida pentru functia de vicepresedinte pentru relatia cu societatea civila. Iar Ludovic Orban ar putea fi viitorul vicepresedintele responsabil cu imaginea partidului. Cele opt functii de vicepresedinti PNL pe regiuni de dezvoltare inregistreaza si ele, pe alocuri, duble candidaturi. Insa confruntarea cea mai puternica se anunta cea pentru functia de vicepresedinte pe Bucuresti. In ceea ce-l priveste pe viitorul lider al liberalilor, singura candidatura anuntata pana la ora inchiderii editiei ramane cea a lui Calin Popescu-Tariceanu. (Carmen Corbu)