Presedintele Traian Basescu (foto) si omologul sau francez, Nicolas Sarkozy (foto), au discutat ieri, 18 mai despre situatia din R. Moldova, context in care seful statului roman a salutat solidaritatea Frantei si a Parlamentului European, dar a precizat ca ar fi dorit o implicare mai ferma din partea Comisiei Europene. Potrivit unor surse oficiale franceze, situatia din Republica Moldova a reprezentat una dintre temele de discutie dintre Basescu si Sarkozy. Sursele citate au precizat ca seful statului roman i-a prezentat omologului sau de la Elysee situatia relatiilor diplomatice din acest moment. Cei doi sefi de stat "au salutat" solidaritatea Frantei si a Parlamentului European. Totusi, presedintele Basescu a subliniat ca si-ar fi dorit o implicare mai puternica din partea Comisiei Europene de partea Romaniei. In replica, presedintele Sarkozy a precizat ca Franta sustine toate tarile membre ale Uniunii Europene, implicit si Romania. In cadrul dejunului dintre cei doi sefi de stat s-a luat in discutie construirea celei de-a doua centrale nucleare in Romania, iar Sarkozy a oferit, din partea Frantei, sprijin tehnologic. In acest context, seful statului roman i-a transmis omologului sau francez ca autoritatile de la Bucuresti sunt interesate de tehnologia nucleara europeana. Pe langa eventuala cooperare nucleara, cei doi lideri au discutat pe larg despre "necesitatea ca Europa sa se doteze cu o politica energetica veritabila", in special pentru a negocia din pozitie de forta cu Rusia, principalul sau furnizor de gaz, a adaugat partea franceza.