"PSD sustine pachetul de legi elaborat de Ecaterina Andronescu, iar PD-L sustine propunerile comisiei Miclea. Acest aparent impas poate fi depasit doar printr-o dezbatere parlamentara, asa cum PSD a cerut inca de la inceputul discutiilor privind reforma educatiei.
Nu stim care sunt competentele care o recomanda pe Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului, sa comenteze un pachet de legi menit sa reformeze Educatia. Este insa evident ca Traian Basescu, prin apropiatii sai, nu face altceva decat sa incerce sa creeze o criza guvernamentala, prin hartuirea constanta a PSD. Traian Basescu forteaza PD-L sa se ambitioneze cu codul elaborat la Cotroceni de Mircea Miclea, in detrimentul elevilor, profesorilor si al intregii societati romanesti. Seful statului foloseste pretextul legilor educatiei pentru a intarata, asa cum face de obicei, diverse categorii sociale: profesori impotriva elevilor si a parintilor, magistrati impotriva justitiabililor, bugetari impotriva angajatilor din sectorul privat. Faptul ca lideri ai PD-L, recunoscuti ca fiind apropiati ai Cotrocenilor, ies si fac declaratii publice in acest spirit nu face altceva decat sa introduca tensiuni in Coalitie.
Spre deosebire de propunerile Miclea, elaborat in laboratoarele Palatului Cotroceni, Codul Educatiei prezentat de Ecaterina Andronescu reprezinta rezultatul unor discutii indelungate, purtate cu partenerii sociali, rectori de universitati, reprezentanti ai studentilor, ai elevilor si ai parintilor. Toate aceste opinii sunt acum puse cap la cap intr-un sistem coerent si inchegat.
Le amintim celor de la PD-L ca nu Guvernul, ci societatea romaneasca trebuie sa-si asume reforma invatamantului. Legea invatamantului este un domeniu care a suferit in 10 ani circa 140 de modificari. Avem nevoie de o legislatie stabila in domeniul educatiei. Daca tine mortis sa-si asume raspunderea, Guvernul are destul legi pe care poate sa-si asume raspunderea, cum ar fi legile care rezulta din discutiile cu FMI - de exemplu legea salarizarii unice - pe marginea carora suntem dispusi la discutii.
Pe fond, declaratiile Sulfinei Barbu arata ca legile educatiei trebuie sa ajunga in Parlament. Fara sa fim de acord cu argumentele, putem accepta concluzia la care a ajuns PD-L, anume ca orice lege este perfectibila si ca nimeni nu detine monopolul adevarului. In aceste conditii, ii solicitam premierului sa tina cont de pozitia publica a propriului partid si sa renunte la asumarea raspunderii Parlamentului pe legile educatiei. In plus, ii amintim ca insusi Mircea Miclea a declarat, pe 31 iulie, ca "pachetul de legi ale educatiei nu ar trebui asumat de guvern" si s-a declarat in favoarea unei dezbateri publice"