Presedintele Traian Basescu i-a cerut fratelui sau sa se retraga dintr-o firma in care acesta este asociat cu fiica unui director in Ministerul Economiei si cu un fost loctiitor al Departamentului Armamente din Ministerul Apararii Nationale (MApN), precizand ca societatea respectiva nu a fost implicata in contracte militare.
Publicatia Bursa a relatat despre aceasta firma, Defense, Security and Intelligence CO - Desintco SRL, sugerand ca ar putea fi impilicata in diverse contracte militare si ca ar fi un conflict de interese, dat fiind ca presedintele Romaniei conduce si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) .
"Presedintele Traian Basescu regreta ca un membru al familiei sale este actionar al unei firme cu activitati legate de domeniul militar. Presedintele a primit asigurari ca firma nu a fost implicata in contracte cu produse militare. De asemenea, Presedintele i-a solicitat domnului Mircea Basescu sa renunte imediat la calitatea de actionar in respectiva firma", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.
De asemenea, Basescu multumeste mass media pentru semnalarea acestui caz si regreta situatia creata.
Fratele presedintelui, Mircea Basescu, este asociat intr-o firma cu fiica fostului sef al Romarm Aurel Cazacu si cu un fost general MApN, Sandu Ion Eftimie, care a detinut postul de loctiitor al Departamentului Armamente din MApN pana la inceputul lui 2009, cand s-a pensionat.
Potrivit datelor de la Registrul Comertului, firma Defense, Security and Intelligence CO - Desintco SRL a fost infiintata in 4.2.2009 si are sediul declarat in Voluntari, pe strada Emil Racovita, nr.70, bloc Vila 33, insa exista mentiunea "sediu expirat".
Actionarii firmei sunt Oita Romeo, Sandu Ion-Eftimie, Mircea Basescu, Geamanu-Grigore-Andrei-Cristian si Cazacu Maria Cristina.
Sandu Ion Eftimie a detinut postul de loctiitor al Departamentului Armamente din MApN pana la inceputul lui 2009, cand s-a pensionat. Cazacu Maria Cristina are 22 de ani, este fiica lui Aurel Cazacu.
Obiectul principal de activitate este "activitati de consultanta si management".
Obiectele secundare de activitate sunt "intermedieri in comertul specializat in vanzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.", intermedieri in comertul cu produse diverse, servicii de reprezentare media, comert cu amanuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, activitati ale tur-operatorilor, activitati de organizare a expozitiilor, targurilor si congreselor, alte servicii de rezervare si asistenta turistica, activitati ale agentiilor turistice, activitati de design specializat, activitati ale agentiilor de publicitate, activitati de consultanta in domeniul relatiilor publice si al comunicarii.
Filmat de Antena 3 cu camera ascunsa, Mircea Basescu afirma, intr-un material publicat, joi seara, pe site-ul postului, ca nu este asociat cu niciun general si ca nu se pricepe la armata. Nici la vederea documentelor printate de pe site-ul Registrului Comertului, care atesta faptul ca este actionar alaturi de ceilalti patru in firma, Basescu nu admite parteneriatul. Fratele presedintelui spune ca nu-l cunoaste decat pe unul dintre acestia, "pe Geamanu", care a venit la Constanta cu ocazia expozitiei de tehnica navala si care i-a propus sa se asocieze intr-o firma.
"A fost o propunere careia insa nu i-am dat curs", a spus Mircea Basescu.
Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) este o autoritate administrativa autonoma din Romania, care are atributii in organizarea si coordonarea unitara a activitatilor care privesc apararea tarii si siguranta nationala. Traian Basescu este presedintele CSAT, iar asocierea fratelui sau intr-o firma de comert cu armament il plaseaza pe presedintele Romaniei in conflict de interese. Eventualul profit intra in buzunarul fratelui presedintelui in exercitiu.