Dupa mai mult timp in care a ocolit judetul, presedintele PSD, Mircea Geoana, a poposit in cele din urma si in Bihor. Din agenda vizitei nu a lipsit clasica plimbare prin Oradea, prilej de a se intalni cu oradenii simpli. Insotit de alti membri din conducerea centrala si judeteana a partidului, Geoana a participat la cursul de pregatire a sefilor de campanie electorala, care s-a desfasurat ieri la Oradea si la care au participat peste 120 de tineri din regiunea nord-vest.
Liderul PSD s-a aratat increzator in forta partidului sau la viitoarele alegeri. "Desi suntem cotati ca avand doar 25%, PSD are un potential de 40%, iar in momentul actual crestem luna de luna, iar alegerile viitoare vor fi castigate de PSD, deoarece Basescu a pacalit o data, dar nu mai poate sa o faca si a doua oara. Suntem pregatiti si avem un program politic bine pus la punct", a spus Geoana. El a criticat si iesirea presedintelui Traian Basescu la un restaurant din Bucuresti cu lideri ai PD, pe care a catalogat-o ca fiind sub demnitatea unui presedinte de tara. "Romania e guvernata intre doua tuiculite. Noua escapada a lui Traian Basescu a fost penibila si acesta risca sa acopere de ridicol institutia presedintelui. Sunt convins ca romanii vor vedea ca este penibil, precum si modul in care este guvernata acum tara", a adaugat fostul ministru de Externe, care a subliniat ca "ceea ce face presedintele tarii denota faptul ca nu are un plan strategic, ci totul este o improvizatie perpetua".
Liderul PSD a criticat si taraganarea construirii Autostrazii Transilvania, fapt care duce la pierderi mari pentru comunitatile locale din zona. "Se tergiverseaza prea mult construirea acestei autostrazi cu renegocierea contractului. Trebuie ca lucrarile sa demareze cat mai repede, pentru ca este nevoie de ea pentru dezvoltarea Transilvaniei", a declarat seful principalului partid politic din opozitie, care a adaugat: "Guvernul Romaniei este al acestei tari, nu al lui Nastase sau Tariceanu. Nu trebuie sa gasim scuze pentru a nu face, ci, din contra, trebuie sa facem ceva. De aceea, solicitam premierului sa prezinte un program al investitiilor pentru Transilvania".
In ceea ce priveste politica interna a partidului, Geoana a spus ca "este adevarat ca am avut un numar mare de plecari din randurile membrilor de partid, dar nu pot sa tii pe nimeni. Ii felicit pe cei care au ramas, in ciuda santajelor la care au fost supusi". Liderul PSD a mai spus ca cei din conducerea centrala a partidului nu se vor mai implica in alcatuirile listelor pentru Parlament, unde sa fie impusi oameni de la centru. "Va exista un filtru pentru propunerile facute, iar, acolo unde se doreste, se poate impune un om de la centru, dar numai la dorinta filialei respective", a adaugat seful PSD.