Presedintele Traian Basescu a declarat luni seara, la B1Tv, ca Hrebenciuc, Voiculescu, Tariceanu si Geoana pregatesc o noua "lovitura de stat" dupa alegeri, referindu-se la o eventuala noua suspendare din functie a presedintelui, daca acesta nu va desemna, dupa alegeri, premierul stabilit de ei. El a precizat ca suspendarea sa din functie, in 2007, a fost "o lovitura de stat mascata, imbracata in propaganda specifica regimului trecut, dezinformarea populatiei", organizata de cei care o pregatesc si pe cea de dupa alegeri.
Basescu a afirmat ca stie, inca de acum doua luni, ca Dan Voiculescu a spus ca, dupa alegeri, seful statului va fi din nou suspendat, pe motive constitutionale, daca nu va pune un prim-ministru "stabilit de ei". "Voiculescu a spus-o, ca, daca dupa alegeri nu pun un prim-ministru stabilit de ei, presedintele sa fie suspendat pe motivatii constitutionale. Voiculescu, Hrebenciuc, Geoana, Tariceanu sunt echipa care a stabilit deja", a spus seful statului.
Basescu a sustinut ca au existat intalniri la care au participat "mai multi", la care s-ar fi stabilit acest scenariu, fara insa a fi semnate documente, pentru ca "nu se semneaza documente prin care se hotaraste incalcarea grosolana a Constitutiei". "Ce va asigur, insa, este ca nu se mai poate, pentru ca nu voi mai tolera o lovitura de stat", a continuat Basescu. El a mentionat ca exista masuri legale impotriva unor astfel de demersuri si ca, daca va fi suspendat, nu va pleca de la Cotroceni si se va adresa Curtii Constitutionale. "Acum nu-i mai las, sunt instrumente de atac ale hotararii Parlamentului. Sunt solutii legale, constitutionale, adica, dupa ce Parlamentul voteaza, eventual, in frunte cu Voiculescu si Geoana, suspendarea presedintelui, nu plec de la Cotroceni, iau hotararea si o atac la Curtea Constitutionala", a spus seful statului.