Richard G. McClellan, atasatul militar al Ambasadei SUA la Bucuresti, a fost decorat ieri de presedintele Traian Basescu cu Ordinul National pentru Merit in grad de Comandor cu insemn de militar. Basescu i-a conferit acesta distinctie in semn de apreciere pentru contributia adusa la sustinerea intereselor Romaniei in cadrul comunitatii de informatii a NATO, pentru conlucrarea fructuoasa cu organele de specialitate romanesti in vederea culegerii de informatii din zonele de dislocare a trupelor romanesti din Afganistan si Irak.
Presedintele Romaniei i-a multumit colonelului Richard G. McClellan pentru ceea ce a facut in cadrul cooperarii Romania-SUA, dar si in cadrul cooperarii intre serviciile de informatii dintre cele doua tari si intre unitatile militare romanesti si americane. “Activitatea dumneavoastra reprezinta o punte intre Bucuresti si Washington si o activitate care a salvat multe vieti de romani si americani in teatrele de operatii“, i-a spus Basescu, in cadrul ceremoniei de la Palatul Cotroceni, facand probabil referire si la actiunile din timpul crizei ostaticilor romani din Irak.