Presedintele Traian Basescu l-a decorat marti pe ambasadorul SUA la Bucuresti, Nicholas Taubman, cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce multumindu-i acestuia pentru "atenta si onesta" observare a realitatii romanesti.
Potrivit decretului semnat de seful statului, decoratia a fost conferita, la propunerea ministrului de Externe, in semn de apreciere pentru contributia remarcabila in reformarea institutiilor publice romanesti si pentru intreaga activitate pusa de Nicholas Taubman in slujba dezvoltarii relatiilor romano-americane.
In discursul rostit, Traian Basescu a enumerat momentele principale ale mandatului ambasadorului american la Bucuresti, mentionand semnarea Acordului de acces al trupelor americane stationate in Romania, consolidarea relatiilor militare dintre Romania si SUA, "fie ca vorbim de Balcanii de Vest, Irak sau Afganistan" si faptul ca tot in timpul mandatului lui Taubman Parteneriatul strategic Romania-SUA a dobandit o puternica dimensiune economica. "La fel de adevarat este ca in timpul mandatului dumneavoastra am intarit Parteneriatul pentru Marea Neagra. Nu mai putin importanta a fost provarea firmelor romanesti in Statele Unite, ambasadorul promovand o initiativa de schimb de informare intre companiile romanesti si americane", a spus Basescu.
Seful statului a apreciat ca implicarea ambasadorului american in procesele de reforma din Romania "a fost bine venita". "Va multumesc domnule ambasador pentru atenta si onesta observare a realitatii romanesti. (...) Va multumesc pentru ca ne-ati sprijinit enorm prin transmiterea corecta a informatiilor catre administratia americana astfel incat la Bucuresti s-a organizat cel mai mare summit NATO din istoria aliantei. Domnule ambasador regret plecarea dumneavoastra si imi exprim speranta ca succesorul dumneavoastra va fi la fel de apropiat de Romania cum a-ti fost dumneavoastra", a spus Basescu.
La randul sau Nicholas Taubman a multumit pentru distictia primita, declarandu-se onorat de aceasta si mentionand ca o accepta "cu sentimentul ca orice ai face nu este suficient". Taubman a mai spus ca Romania are un viitor stralucit, fiind cea mai de succes tara din Balcani. "Astept cu nerabdare ca acest viitor sa devina realitate pentru ca stiu ca il asteptati", a spus Taubman. El a tinut sa-i multumeasca sotiei sale pentru sprijinul pe care l-a primit din partea acesteia in timpul mandatului.