Indiferent de conjunctura, Basescu nu se dezminte. Total diferit de sefii de stat cu care eram obisnuiti, care aveau grija sa isi faca discursul de acasa, pentru ca nu cumva sa le scape vreun cuvant mai dur, menit sa produca panica sau care sa poata fi interpretat de opozitie, Basescu zice lucrurile pe sleau.
Asa se face ca de curand, seful statului a afirmat ca in cazul in care statele dezvoltate nu vor interveni cu sprijin financiar si uman in statele din spatiul Marii Negre, in zona risca sa apara un conflict deschis care ar putea pune in pericol si securitatea tarii noastre. Mai mult chiar Basescu nu s-a abtinut nici de la detalii, precizand ca sprijinul ar trebui sa vina acum, cat conflictele din Balcani sunt inca inghetate. Presedintele a precizat ca Romania isi propune sa traga semnalul de alarma catre statele din spatiul Uniunii Europene, astfel incat acestea sa intervina diplomatic in aceasta zona. „Interventia diplomatica in spatiul Marii Negre trebuie facuta acum, inainte ca aceasta sa devina o zona de conflict deschis. Statele NATO si UE trebuie sa intervina cu bani si experti”, a precizat Basescu. Seful statului a admis ca nici Romania nu a depasit perioada de tranzitie spre democratie si ca inclusiv noi avem in continuare nevoie de sprijin extern. „Distanta dintre castigarea puterii si afirmarea ei de catre politicieni e mare. Romania dupa 15 ani are mari probleme legate de functionarea institutiilor democratice“, a adaugat Basescu. Cu toate acestea presedintele, dupa cum ne-a obisnuit, vede si partea plina a paharului, ramanand in continuare optimist in privinta aderarii Romaniei la Uniunea Europeana pe 1 ianuarie 2007. Seful statului a spus ca termenul fixat initial va fi respectat si ca raportul care va fi obtinut in acest an va fi favorabil. In alta ordine de idei, presedintele a profitat de ocazie pentru a afirma ca ideea reformarii clasei politice, despre care a vorbit circa patru ani, a fost preluata si de presedintele PSD. „Povestea aceea cu schimbarea clasei politice despre care eu am vorbit vreo patru ani, acum vad ca a imbratisat-o si presedintele celui mai important partid de opozitie, are raspuns doar la absolventii de stiinte politice, oameni care stiu ce este politica“, a spus Basescu. Mai mult chiar, acesta a atras atentia ca intr-un stat care trece la democratie in urma unor alegeri exista „un handicap extraordinar in privinta oamenilor politici pregatiti sa dea tarii o noua directie“. Tot ieri, la inaugurarea monumentului Revolutiei Romane ridicat in Piata Revolutiei din capitala, Basescu a precizat ca acest monument trebuie dedicat atat celor care s-au jertfit in Decembrie 1989, cat si celor care au avut curajul sa iasa in strada in acele zile pentru a cere indepartarea regimului Ceausescu.