Dupa cum era de asteptat, Traian Basescu a reusit sa-si impuna omul la conducerea super serviciului secret infiintat vineri printr-o hotarare a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Comunitatea Nationala de Informatii (CNI) reuneste patru dintre cele sapte servicii servicii secrete ale Romaniei: Serviciul Roman de Informatii (SRI), Serviciul de Informatii Externe (SIE), Directia Generala de Informatii a Apararii (DGIA, serviciul secret al Armatei) si Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI, serviciul secret al Ministerului Administratiei si Internelor).

CNI este condusa de un Comitet Coordonator, iar colaborarea dintre membrii CNI este realizata de un Consiliu Operativ, condus de consilierul prezidential pentru securitate nationala. Pierdut intre zeci de amendamente, functii si reglementari, rolul acestui ultim element pare a fi cel determinant in angrenajul CNI. Deocamdata, dupa plecarea lui Vasile Blaga din aceasta functie, postul de consilier prezidential pentru securitate a ramas vacant. Cel mai vehiculat nume pentru ocuparea acestei demnitati, care va insemna si sefia tuturor spionilor romani este cel al lui Claudiu Saftoiu, omul de baza al presedintelui. Iata ca, dupa negocieri care au durat mai bine de sapte ore, presedintele Basescu a reusit sa-si vada visul implinit si sa preia controlul celei mai mari structuri de informatii din istoria Romaniei. Impartirea atributiunilor si a functiilor din cadrul CNI este, totusi, destul de reprezentativa. Primul ministru are si el numit un om in structura de conducere a CNI, prin persoana consilerului sau pe probleme de securitate, necunoscut pana in prezent. Comitetul Coordonator al CNI reuneste, pe langa cei doi consilieri amintiti, pe sefii SRI, SIE, ministrul Apararii, ministrul de Externe, ministrul de Interne si ministrul Justitiei.

SIE a fost reorganizat

Este lesne de observat ca, dintre cei opt conducatori ai CNI, cinci sunt stiuti ca fiind oamenii lui Basescu, si anume Radu Timofte de la SRI, Gheorghe Fulga de la SIE, Blaga de la Interne, Macovei de la Justitie, carora li se va se alatura, cel mai probabil, Claudiu Saftoiu. Misiunea cea mai delicata in tot acest sistem foarte stufos revine Consiliului Operativ, care asigura cooperarea si colaborarea dintre componentele CNI. Acest consiliu se afla in subordinea consilierului prezidential si reuneste adjunctii SRI, SIE, directorii DGIA si DGIPI. Aici, trebuie sa spunem ca Traian Basescu a reusit, in urma cu doua luni, sa-si impuna omul sau la conducerea DGIA, dupa inlaturarea generalului Rotaru, respectiv pe generalul Medar, fost membru al Administratiei Prezidentiale. Si asta, chiar in cadrul ministerului condus de liberalul Atanasiu. Toate informatiile colectate de CNI vor fi analizate si transpuse intr-o strategie nationala de securitate de catre Oficiul pentru Informatii Integrate. Si aceasta structura va intra in subordinea lui Basescu, prin consilierul de stat din cadrul departamentului de Stat pentru Securitate Nationala al Administratiei Prezidentiale. Pe langa problemele legate de infiintarea si functionarea CNI, sedinta de ieri a CSAT a decis si o serie de restructurari in cadrul SIE. Toti cei patru adjuncti au fost trecuti in rezerva, iar numarul lor a fost redus la doi. Acestia au fost numiti in persoana generalilor Vasile Sarca si Silviu Predoiu.