George Maior si Cladiu Saftoiu - adica nominalizarile pentru sefia SRI si SIE si mai exact gestul presedintelui Traian Basescu de a ignora consultarile cu partidele, a suparat peste masura PNL-ul. "La fel cum au fost facute miscarile cu primarii din cadrul FSN-ului, la fel au fost facute si cu sefii serviciilor secrete, tot din cadrul FSN-ului. Ceea ce ma face sa afirm, din nou, ca Traian Basescu este cel mai mare dusman al Aliantei care l-a propulsat la puter. In loc sa aiba discutii cu Alianta, a avut cu PSD, care are aceleasi origini sanatoase cu a domniei sale", a declarat consilierul judetean PNL Victor Manea, care a adaugat ca "la Delegatia Permanenta de sambata, de la Cluj, vom adopta strategia PNL referitoare la decizia avuta de presedintele Romaniei". Cat priveste viitorul Aliantei in general, dar mai ales pe plan local, Victor Manea a apreciat: "Copiii nu sunt raspunzatori pentru ce fac parintii si vom incerca sa avem o relatie cel putin ca pana acum, adica buna cu colegii de Alianta din PD din judetul Constanta". In alta ordine de idei, pentru ca tot este un subiect la moda dosariada, consilierul judetean PNL a precizat ca "dosar de colaborator sigur nu am, pentru ca nu am dat cu subsemnatul niciodata, nu am informat nici macar verbal si nu am fost racolat, iar de urmarit este posibil, dar nu m-am interesat inca. E prea mare agitatia acum si nu are rost sa ingros si eu randurile celor care se duc la CNSAS. In orice caz, pot sa va mai spun ca am urat delatiunea si in bine si in rau, pentru ca mie imi plac oamenii loiali si deschisi", a precizat Victor Manea.