Gandul.info : Incordare intre Romania si Ungaria: Bucurestiul nu permite intrarea in tara a trenului cu cenusa poetului Jozsef Nyiro
Autoritatile romane refuza sa permita intrarea pe teritoriul Romaniei, pe calea ferata, a urnei cu cenusa poetului maghiar Jozsef Nyiro, anunta organizatorii evenimentului, care au primt un raspuns din partea CFR, relateaza MTI.
Un organizator, Oliver Frater, a declarat ca toate evenimentele care implicau transportul feroviar al urnei cu cenusa poetului au fost anulate.
Organizatorii asteapta "informatii prin canalele diplomatice obisnuite" din partea Guvernului roman pentru a gasi alte modalitati de transportare a ramasitelor pamantesti ale poetului.
Urna cu cenusa lui Nyiro va fi adusa la Cimitirul National din Budapesta miercuri, iar apoi ar urma sa fie dusa in Romania, unde ar urma sa aiba loc o reinhumare, la Odorheiu Secuiesc, pe 27 mai.
Ministerul roman al Afacerilor Externe a reiterat luni ca Bucurestiul se opune planurilor de reinhumare a poetului maghiar Jozsef Nyiro in Odorheiu Secuiesc. Conform MTI, MAE a facut referire la activitatile lui Nyiro din perioada 1941-1945, sugerand ca refuza reinhumarea pentru ca poetul maghiar a avut "o atitudine extremista, antisemita si a colaborat cu regimul fascist".
Cenusa poetului maghiar decedat la Madrid in 1953 a fost adusa in Ungaria la initiativa Parlamentului de la Budapesta.
Pe 17 mai, Parlamentul Ungariei ceruse clarificari in legatura cu pozitia Romaniei fata de reinhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro in Odorheiu Secuiesc. "Ungaria doreste sa stie daca pozitia Romaniei sugereaza ca va tolera evenimentul sau va interzice reinhumarea lui Nyiro in Odorheiu Secuiesc", declara Laszlo Veress, seful de cabinet al presedintelui Parlamentului de la Budapesta, precizand ca raspunsul Bucurestiului era asteptat pana luni.
Veress a precizat ca, daca Romania va interzice reinhumarea, Ungaria va gasi o solutie conforma cu legislatia romaneasca si cu "asteptarile spirituale" ale simpatizantilor lui Jozsef Nyiro. Ministerul roman al Afacerilor Externe a confirmat "invitarea", miercurea trecuta, a ambasadorului Ungariei la Bucuresti, pentru consultari in legatura cu intentia reinhumarii poetului maghiar Jozsef Nyiro in Odorheiu Secuiesc. Potrivit Ministerului ungar de Externe, un oficial executiv din cadrul ambasadei, Adam Balazs, a dat curs convocarii, in lipsa ambasadorului Oszkar Fuzes. In cadrul discutiilor, oficialii romani au criticat eforturile ungare de a organiza reinhumarea poetului maghiar Jozsef Nyiro in Odorheiu Secuiesc. Balazs a transmis partii romane ca Guvernul ungar considera reinhumarea o problema de respect pentru poet, precum si un eveniment cultural. El a adaugat ca Guvernul ungar este deschis cooperarii cu noul Executiv roman.