Presedintele PSD, Mircea Geoana, a lansat ieri un apel partidelor politice parlamentare si neparlamentare, sindicatelor si societatii civile pentru incheierea unui Acord pentru Reforma Politica, astfel incat „sistemul politic romanesc sa fie transformat din temelii“.

Liderul social-democrat si-a exprimat sprijinul pentru initiativa grupului format din opt organizatii ale societatii civile care au solicitat adoptarea votului nominal in Parlament si modificarea regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului astfel incat sa se ajunga la responsabilizarea reala a alesilor printr-o transparenta totala a deciziilor.
„Suntem de acord cu verdictul reprezentantilor societatii civile potrivit caruia actualele discutii legate de modificarea acestor regulamente sunt motivate de dorinta de a regla dispute politice care vizeaza confortul aritmetic al masinii de vot si nu urmaresc o schimbare de esenta la nivelul clasei politice“, afirma Mircea Geoana in apelul dat duminica publicitatii. Pe de alta parte, Mircea Geoana considera insa ca simpla modificare a regulamentelor Camerei Deputatilor si Senatului nu este suficienta pentru un sistem politic transparent si functional.

Nevoile reformei

„Avem nevoie de o reforma politica de substanta, cu trei componente: introducerea votului uninominal, reforma partidelor politice si a mecanismelor de selectie si promovare a liderilor, reforma administratiei publice (modificarea Legii privind administratia publica locala, modificarea Legii-cadru privind descentralizarea, modificarea Legii finantelor publice locale, modificarea Legii prefectului si a Statutului functionarului public“, a explicat liderul PSD.
De asemenea, deputatul PSD, Dan Mihalache, a apreciat ieri intr-o conferinta de presa ca la modificarea regulamentelor celor doua Camere ale Parlamentului dezbaterile au fost „focalizate excesiv“ asupra schimbarii presedintilor Camerelor, ceea ce i-a impiedicat pe membrii comisiilor sa adopte masuri pentru cresterea transparentei institutiei parlamentare. Dan Mihalache a evidentiat disponibilitatea PSD de a discuta cu aceste organizatii, astfel incat propunerile lor sa fie incluse in Acordul pentru Reforma Politica.