Cronica Romana analizeaza activitatea USL la trei luni de la infiintare, intr-un articol intitulat "Prestatie dezamagitoare" (autor: Dragos Moldovan), pe care il puteti citi in continuare.
Slabuta pana acum, s-ar zice, prestatia politica a Uniunii Social Liberale. Verdictul poate fi dat chiar si cu indulgenta pe care o manifest eu fata de formatiunea cu pricina. (Datorata unei sincere simpatii, care provine, in mod fundamental, din convingerea ca esenta democratiei consta in alternanta la Putere.)
Pana acum n-au prea facut mare lucru. Evenimentul lansarii pe piata politica a Uniunii Social Liberale a fost gandit super-profesionist, in cele mai mici amanunte, nimic de zis! Ca si cum ar fi fost vorba despre o naveta spatiala: in doua trepte. Mai intai decuplarea Partidului Conservator de Partidul Social Democrat, dupa care cuplarea acestui modul cu Partidul National Liberal si jonctiunea intre cele doua navete spatiale in vederea indeplinirii misiunii electorale. Frumos. Insa de atunci si pana acum, nimic deosebit. Cum ar veni, stam si ne uitam cu ochii pe cer in asteptarea unui spectacol de proportii, care sa insemne o schimbare esentiala in viata noastra. Doar stelele ne zambesc, senin.
Pentru ca Uniunea Social Liberala nu face mare lucru. Depune motiuni pe care ne anunta din start ca le va pierde. (Chiar pana si gestul asta este inutil, pentru ca oricine este familiarizat, cat de cat, cu viata politica, stie chestia asta.) Bun, a fi in Opozitie inseamna, evident, a nu detine majoritatea parlamentara. Decisiva pentru orice schimbare majora a componentei Puterii. Dar cum ramane cu negocierile? Cu incercarile lui Victor Ponta, de ce nu si ale lui Crin Antonescu?!, de a-i convinge pe unii si pe altii dintre parlamentarii coalitiei proguvernamentale sa sara in barca Uniunii Social Liberale? Care e stadiul discutiilor cu Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania? Poate ca Uniunea Social Liberala nu este suficient de atragatoare, ca perspectiva politica.
Politica are, teoretic, doua criterii dupa care se conduce. Unul este idealismul, respectiv credinta intr-o anumita doctrina, in masura sa aduca bunastarea celor multi. Al doilea il reprezinta sondajele de opinie. Acum sa vedem cum stam noi, cu aplicatie la cele doua tabere, cea a Partidului Democrat Liberal plus Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania (aia ai lu’ Oprea nu se pun) si Uniunea Social Liberala. Domn’e, vor fi fiind pedelisti gen Cristian Preda, Sever Voinescu, ori Vasile Blaga si Radu Berceanu, oameni de Dreapta, indoctrinati pana-n rarunchi. (Era sa-l uit tocmai pe Emil Boc!) Care nu pot sa accepte in ruptul capului ca un partid de Dreapta poate macar discuta, darmite colabora, cu un partid de Stanga. (Ala care pomeneste de guvernul facut de Partidul Democrat Liberal cu Partidul Social Democrat - visul implinit al lui Basescu! - e un nesimtit ordinar si ar face bine sa invete ce inseamna bunacuviinta si sa se abtina sau sa plece naibii!) Sa revenim, calmi. Deci inteleg, Preda, Macovei, Blaga, Voinescu, Berceanu, Udrea, Videanu si cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, Boc, astia sunt oameni dintr-o bucata, nene, cu care n-ai loc de intors, sunt dedicati cauzei ca boul jugului. Da’ restu’?! Ca nu s-au scuturat prea multi parlamentari de povara guvernarii.
Atunci ne intoarcem iarasi la actiunea politica a Uniunii Social Liberale. Care e lenta, daca nu "lenesa", atunci molcoma precum mocanita ardelenilor.Vorbesc de actiunea politica, pentru ca prestatia publica este satisfacatoare. Intr-adevar, pana acum, strategia social-democratilor si a liberalilor, plus Partidul Conservator, pare a fi cea a minimului efort. Ii lasa pe cei din coalitia proguvernamentala sa se agite si nu fac nimic altceva decat sa semnaleze haosul provocat. Ce sa zici? Nu-i nici asta o tactica rea. Dar parca e prea putin pentru o formatiune politica ce vrea sa lase impresia ca poate salva o tara de douazeci si doua de milioane de locuitori de la dezastru. Pentru asta ar fi nevoie de programe concrete, de statistici, cifre, grafice, prognoze detaliate, prezentate publicului. Nimic din toate astea. Asa incat oricine este indreptatit sa cada pe ganduri, pomenind, cu preocupare, alternanta la Putere si numele Uniunii Social Liberale.
Despre ce poate fi vorba? Incompetenta. La o adunare de vreo cateva mii de minti platite pentru a gandi tot felul de programe si strategii. Ma rog... Dar e greu de crezut! Poate ca nu reusesc sa se puna de acord. Asta ar fi mai plauzibil. Sub autoritatea lui alde Antonescu, Ion Iliescu, Adrian Nastase si Ponta? Se ridica niste semne de intrebare serioase.
Epuizate fiind variantele de pana acum se poate inchipui un scenariu in care oarece experti de pe la Partidul Social Democrat si Partidul National Liberal plus Partidul Conservator adopta urmatoarea tactica: pozeaza in demagogi, in glegari, in papagali fara vreo idee coerenta, pentru a provoca intreg arsenalul adversarului. Care in perioada campaniei electorale se va vedea fara munitie in timp ce Uniunea Social Liberala va iesi cu artileria grea. Adica ma gandesc si eu, ca prostu’, ca un program de guvernare, pe patru-opt ani, colea, il pot incropi multi, mai ales daca li se ofera confortul necesar actului de gandire profunda.