Inpolitics.ro: Exploziv: "7%" - cel mai bine pastrat secret al lui Traian Basescu (Autor : Bogdan Tiberiu Iacob)
Sociologul Alin Teodorescu, directorul IMAS, face cateva dezvaluiri de-a dreptul incendiare legate de scena politica, la loc de cinste figurand ceea ce ar putea fi numit cel mai bine pastrat secret al lui Traian Basescu din ultimele 18 luni: seful statului se zbate sub 10% in sondaje.
De la izbucnirea crizei, institutele de sondare au devenit cam zgarcite cu publicarea datelor, desi sondaje se fac non-stop, iar o rubrica anume a disparut, practic, complet: cea care prezinta popularitatea presedintelui in exercitiu.
Explicatia acestui fenomen a fost furnizata de catre reputatul sociolog Alin Teodorescu, in emisiunea lui Ion Cristoiu de la B1TV, seful IMAS dezvaluind ca, din ziua de 10 mai 2010 si pana azi, Basescu zace prabusit sub 10%, fara a reusi gasirea solutiei miraculoase pentru revenire.
Potrivit lui Teodorescu, din ziua de 10 mai anul trecut, cand presedintele a iesit la rampa anuntand masurile dure anti-criza, pana la sfarsitul aceleiasi luni, Basescu a inregistrat cea mai dramatica prabusire in sondaje din istoria post-decembrista.
"Pana atunci, Traian Basescu avea in jur de 40%, poate de 10 ani, a avut fluctuatii, normal, de masurare, dar avea 40-50%, era imbatabil in increderea publicului. In 10 mai 2010 a iesit la televiziune seara si a spus: tai, tai salariile cu 25%, tai pensiile cu 15%. Dupa trei saptamani am vazut cea mai mare cadere pe care am inregistrat-o noi vreodata unei personalitati politice. Niciodata n-am vazut asa ceva - de la 40% incredere si 35% intentie de vot pentru PD-L. Traian Basescu a ajuns la vreo 7, intr-o luna, in trei saptamani. Groaznic, prabusire pur si simplu. Si PD-L sub 10%, daca-mi aduc bine aminte" a spus sociologul.
El a mai spus ca, ulterior acestui moment, "a inceput o batalie formidabila a lui Traian Basescu si a PD-L, sa intoarca, sa recastige increderea publicului". Deocamdata PD-L reuseste treptat sa intoarca rezultatul, Basescu nu, a declarat Teodorescu.

De ce PDL reuseste, iar Basescu nu?

Teodorescu explica prin aceea ca "PDL e o structura cu sute, mii de organizatii, care ajunge in gospodarii, nu se bazeaza numai pe media", in timp ce presedintele "nu are alt acces decat pe media, nu are cum sa comunice cu publicul decat pe mass-media. Plus ca, ma rog, unele decizii pe care le-a luat PD-L au satisfacut cereri publice, de pe agenda publica. Traian Basescu nu reuseste. Nu gaseste cheia recomunicarii, recontactarii publicului. Nu pot sa spun mai mult, ca nu stiu de ce. Deci, nu gaseste calea sa comunice din nou cu publicul, asa cum a facut-o 10 ani, din 2000 pana in 2020".
Cum a reactionat presedintele in fata prabusirii din sondajele pe care presedintia, potrivit aceluiasi Tedodorescu, le face constant?
"A negat-o. A negat-o cateva luni si la un moment dat a devenit constient, atunci cand a vazut manifestari de strada impotriva lui. Daca as fi in locul lui, as suferi. A fost rasfatatul publicului roman. El si Stolojan si Mugur Isarescu au fost trei oameni care au fost rasfatati de public. Orice spuneau, aveau 50% credibilitate". Acum, orice spune, "nu reuseste sa gaseasca calea de comunicare".
Sociologul sustine ca marea eroare a presedintelui a fost modul in care a comunicat masurile de austeritate, lasand impresia ca actuala criza va fi decontata doar de saraci, nu si de bogati: "Publicul a interpretat foarte simplu: A, dupa ce ca v-ati batut joc de banii tarii, acuma vreti sa iesiti numai pe spinarea noastra? Pensionarii si salariatii platesc. De ce? De ce numai noi?".
Trebuia sa ia si de la bogati, a concluzionat Teodorescu, adaugand ca exista un sentiment al publicului ca a fost nedreptatit.
O alta dezvaluire a lui Teodorescu, in emisiune, a fost ca Basescu a inregistrat un alt recul, anul trecut, intr-un sondaj facut in noiembrie, dupa summitul NATO de la Lisabona, cand presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, l-a ignorat ostentativ pe omologul sau roman: "A contat foarte mult si s-au facut masuratori, acea intalnire total neplacuta, complet neplacuta, dintre Sarkozy si Basescu, in care Sarkozy parea ca-l ignora. Oamenii s-au simtit umiliti".