Inpolitics : De ce are PDL sanse reale sa nu treaca pragul electoral (Autor : Bogdan Tiberiu Iacob)

Ideea ca partidul de guvernamint ar putea ramine in afara parlamentului li se pare multora hilara acum, dar la fel li se parea si taranistilor in perioada similara a anului 2000. Si totusi imposibilul s-a produs, spre stupefactia pina si a adversarilor politici care nu si-ar fi putut imagina asa ceva. Situatia actual a PDL, ca partid, incepe sa semene, din pacate pentru el, izbitor cu cea a PNTCD-ul de acum 12 ani, fara ca vreo minte lucida de la varf sa dea semne, deocamdata, ca are capacitatea de a se folosi tocmai de exemplul taranistilor pentru a evita un dezastru.
Sedinta de ieri a PDL, extrem de tensionata, dupa cum a relatat presa, a dovedit cu varf si indesat ca PDL e un partid mort, incremenit parca de ger, si incapabil sa mai reactioneze. Sigur, au fost voci in partid, incepand cu a lui Blaga, care au atras atentia asupra pericolelor care pandesc, dar semnalele lui Blaga sunt una, iar deciziile lui Boc alta.
PDL se duce in jos in sondaje, iar perspectiva zugravita pentru Romania chiar de catre Basescu, zilele trecute, nu lasa sa se intrevada sansa revigorarii printr-o crestere a nivelului de trai, ci, mai degraba, invers. Partidul are grave probleme de comunicare, de organizare interna, incepand cu secretariatul general, care e inert, sustinatorii din media si societatea civila il abandoneaza incet, dar sigur, miscarile de strada nu contenesc nici macar pe ger, ba chiar iau amploare - vezi greva minerilor - iar in interior scandalurile au tendinta mai degraba de a gasi vinovatii pentru situatie decat solutii pentru iesirea din ea.
In 2000, PNTCD, nava-amiral a guvernarii, care daduse si presedintele tarii, era intr-o postura foarte asemanatoare.
Criza economica produsa de guvernarea haotica, prabusirea FNI, clatinarea BCR, a CEC si a Bancii Agricole, au dus la tensiuni majore si la proteste de strada. Nu mai vorbim de criza politica din ultimele zile ale anului anterior, soldate cu debarcarea neconstitutionala a guvernului Vasile.
In prima parte a anului, in interiorul partidului se acutizeaza certurile, impartirea pe tabere, acuzatiile, dar niciun pas concret nu se face spre reechilibrarea barcii in deriva. In iunie, dupa socul alegerilor locale, unde PNTCD nu a putut nici macar sa prezinte candidati decit in 58% dintre localitati, tot pe fondul certurilor interne, incep sedintele "la rosu" pentru a se stabili ce e de facut. Si se spun marile adevaruri, pe fata.
Ion Diaconescu e solicitat sa isi ia vacanta cateva luni si sa lase locul unui directorat de partid format din 5 lideri. Radu Vasile, fostul premier, e considerat responsabil pentru prabusirea din sondaje, la inceputul anului, pina la 14-15%, observandu-se ca nici macar armata, biserica ori serviciile nu mai sunt alaturi de partid. Cu un rezultat ca la locale, se estimeaza ca PNTCD ar lua prin vot direct maxim 10-12 parlamentari in toamna.
Vasile Lupu avertizeaza ca partidul e pe tobogan, intre cauze fiind tolerarea abuzurilor din parlament si din regii, dar si costurile exorbitante din campania electorala, aratand totodata ca "vina apartine 70% conducerii centrale si 30% conducerilor locale".
Radu Sarbu puncteaza si el numirile neinspirate de ministri, atragerea oportunistilor in jurul partidului, inexistenta activitatii secretariatului general condus la vremea respectiva de Radu Vasile, subminarea autoritatii organizatiilor judetene de catre conducerea centrala - fiind incurajate clientelismul politic si disidentele -, taraganarea prioritatilor legislative, izolarea politica a PNTCD, inta in CDR, apoi la nivel general etc.
Va suna cunoscut si actual? E exact situatia PDL de azi.
La vremea respectiva, au existat si propuneri lucide, precum participarea PNTCD la alegerile parlamentare ca partid de sine statator, ori distantarea de Emil Constantinescu, aflat si el in cadere libera de popularitate. In loc de asta, s-a optat nu doar pentru incropirea unei noi aliante, CDR 2000, dar s-a mai luat si decizia naucitoare a cresterii pragului electoral. Plus ca partidul s-a predat iar, trup si suflet, liderului de la Cotroceni, cu putin inainte ca acesta sa faca celebrul anunt "m-au invins securistii" si sa abandoneze politica, spre disperarea taranistilor.
In locul unei reorganizari rapide, PNTCD s-a consumat ulterior in aceleasi vesnice scandaluri, in apeluri patetice catre societatea civila si electorat sa se mobilizeze pentru blocarea revenirii PDSR la putere, in dezbateri sterile despre oportunitatea votului uninominal ori in propuneri de modificare a Constitutiei.
De departe cea mai grava eroare a fost incapacitatea primenirii listelor electorale. In locul promovarii unei noi garnituri, mai tinere si mai dinamice, PNTCD a ales sa mearga cu exact aceleasi nume obosite pe liste, inclusive octogenari precum Diaconescu, Gabrielescu, Tepelea, Galbeni etc. (La fel cum in PDL a revenit in forta, in ultima vreme, vechea garda, iar tinerii sunt tot mai marginalizati). Plus interminabila garnitura de nepoti a liderului taranist, devenita deja de legenda.
In paralel, aliati traditionali ai partidului, precum PNL sau PSDR dezertasera, cautandu-si (si chiar reusind) formule de supravietuire cat mai departe de perdantul taranist. Prin septembrie, aparusera alte scandaluri pe marginea doritei inlocuiri a lui Isarescu cu Mircea Ciumara, ar fi fost al patrulea premier intr-un mandat.
Desi s-a aflat la pupitrul organizarii alegerilor, PNTCD nu a mai intrat in parlament in toamna, socand intreaga opinie public si clasa politica. A contat foarte mult si faptul ca lipsa de popularitate a dus la modificarea strategiei de campanie, in sensul evitarii contactelor cu alegatorii, a mitingurilor samd. (Asa cum nici pedelistii nu mai cuteza, azi, sa faca bai de multime, de frica huiduielilor).
O mare parte a electoratului autohton s-a trezit fara partidul de suflet si a fost nevoit sa se reorienteze catre PD sau PNL.
PNTCD a platit un pret poate prea scump fata de erorile guvernarii, pentru ca, la fel ca in cazul PDL de azi, au existat si lucruri bune facute in mandatul respectiv, incepand cu legile de restituire a proprietatilor confiscate de comunisti si nu numai. (PDL nu se poate "lauda" decat cu taierea salariilor cu 25%, amputarea ajutoarelor sociale, impozitarea pensiilor, cresterea TVA-ului samd).
Adevaratul motiv al prabusirii PNTCD a fost incapacitatea de a mai vedea dincolo de lungul nasului, senzatia ca puterea e vesnica, refuzul de a privi realitatea in fata, de a admite erorile si a le corecta in timp util.
Un partid al carui nucleu dur depasea 15% nu a adunat cu tot cu alte 3-4 formatiuni decit ceva mai mult de 5%, ceea ce inseamna ca a gresit pana si fata de cei mai inversunati sustinatori.
PDL mai are timp sa corecteze multe dintre erorile similare pe care le-a facut.
Dupa cum se arata, insa, lucrurile in ultimele reuniuni de partid, democrat-liberalii par mai ispititi sa aplice scenariul PNTCD de odinioara decat sa invete, precum inteleptii, din erorile altora. La cum merge treaba, sa nu se mire daca se vor trezi la alegeri, cand vor fi ele, exact ca taranistii, pe tusa politicii. E drept, cu deosebirea ca Traian Basescu le va putea rade in nas alti doi ani si mai bine: "Deh, daca nu m-ati ascultat!".