In timp ce liderii PD Bihor trateaza cu calm campania electorala pentru referendum, liberalii au un stil mai direct si mai virulent. Democratii bihoreni nu vor sa-si strice relatiile politice cu vechii lor aliati locali din cauza presedintelui suspendat Traian Basescu.
Cel putin in prima parte a campaniei, liderii PD Bihor spun ca nu vor organiza mitinguri si agape electorale pentru sustinerea presedintelui suspendat Traian Basescu. Spre deosebire de patima politica a colegilor de la Bucuresti, democratii bihoreni abordeaza problema referendumului mult mai rational si cu o oarecare detasare. "Cetateanul este suprasaturat de rationamentul suspendarii, de aceea vom incerca sa explicam oamenilor ce semnificatie au NU si DA la intrebarea legata de demiterea sau sustinerea presedintelui Basescu", a declarat liderul PD, Petru Filip. In campania de explicare, democratii vor incerca sa discute cu cetatenii, in special cu cei din mediul rural, mergand din usa-n usa, iar pe "cei interesati" ii vor invita la sediul partidului "pentru a purta discutii directe". Seful filialei judetene nu s-a aratat dispus sa-si strice relatiile de colaborare cu vechii aliati politici din UDMR, doar de dragul sefului statului. "Aceste relatii trebuie sa ramana chiar daca acum sunt atitudini care nu plac", a declarat Filip, precizand ca a avut o discutie pe aceasta tema cu liderul UDMR Bihor, Kiss Alexandru, si ca acesta, la randul lui, i-a promis ca o s-o lase si el mai moale, adica, nu le va cere etnicilor maghiari sa "nu-l sustina pe Basescu", asa dupa cum a indicat presedintele Uniunii, Markó Béla, ci le va sugera sa voteze "cum considera de cuviinta".
Vor legi clare, nu interpretari
Liderii PD Bihor par mai preocupati de ceea ce se va intampla dupa referendumul din 19 mai, cand vidul legislativ va trebui astfel conturat, incat sa nu se mai ajunga in situatia interpretarii Constitutiei in functie de conjunctura in care se afla o parte sau alta a clasei politice. "Unii pot fi pro-Basescu, altii anti, astea-s optiuni democratice, dar, dupa referendum, clasa romaneasca va trebui sa faca al doilea pas, si anume, schimbarea Constitutiei, vot uninominal... In legea fundamentala a tarii trebuie definit clar tipul de Republica pe care dorim sa o aveam sau rolul activ ori pasiv pe care sa-l aiba cetateanul intre doua alegeri. Lucrurile nu pot fi lasate asa, de izbeliste", a precizat liderul PD Bihor.
"Basescu
s-a schimbat"
Liberalii, in schimb, au adoptat un stil de campanie mai virulenta. "Basescu s-a schimbat. E obsedat de putere. Romania merita mai mult. Votati DA!", este sloganul lansat, ieri, de conducerea centrala a partidului.
"Conceptul de campanie pentru referendumul de demitere a lui Traian Basescu s-a nascut ca o consecinta a realitatii in care ne aflam, atat noi, cat si simpatizantii PNL. In 2004, am facut campanie pentru Traian Basescu. Am fost alaturi de el in toate bataliile electorale inegale pe care le aveam de dus cu un partid-stat. In ce ma priveste, am fost alaturi de Vasile Blaga, seful campaniei lui Traian Basescu la alegerile locale, si l-am sprijinit ca sef de campanie pe Bucuresti la alegerile prezidentiale", a declarat vicepresedintele PNL Ludovic Orban.
El a sustinut ca, in 2004, Traian Basescu promitea ca va pune totul pe o singura carte, ca va obtine respect pentru Romania din partea statelor lumii si ca va lupta cu sistemul ticalosit.
"Astazi, suntem pusi in fata situatiei de a avea opozitie fata de Traian Basescu. In loc sa colaboreze cu Guvernul si cu celelalte institutii ale statului, a inceput un razboi de gherila impotriva tuturor institutiilor statului. Avem de-a face cu un om care nu mai lupta pentru ceilalti, ci se bate pentru a-si salva propria piele. Avem de-a face cu un om care, in loc sa asigure unitatea societatii, a rupt societatea in doua, a semanat dezbinare si ura. Avem de-a face cu un om care, desi a promis ca va asigura independenta justitiei, a intrat cu bocancii in functionarea acesteia", a adaugat vicepresedintele liberal.
De asemenea, el a sustinut ca, pe plan extern, in loc sa aduca respect din partea natiunilor lumii, Traian Basescu "ne-a adus in situatia de a ne crea probleme, de a pune Romania intr-o situatie penibila de paria in Europa si in restul statelor lumii".
"Trebuie sa recunoastem ca ne-am inselat in privinta lui Traian Basescu. PNL a fost o buna perioada impotriva suspendarii si a sperat ca, macar in ceasul al doisprezecelea, Traian Basescu va reveni la un comportament normal. Din pacate, am constatat ca Traian Basescu a ratat si acest ultim tren", a mai afirmat Orban.
Totodata, el a mentionat ca Traian Basescu "s-a schimbat in rau", a devenit "obsedat de putere", motiv pentru care PNL va solicita romanilor sa voteze pentru demiterea sefului statului.
"Toti cei care l-am sprijinit pe Traian Basescu trebuie sa reparam greseala noastra si sa aducem Romania la normalitate. S-a schimbat din rau in mai rau. A ajuns sa fie obsedat de putere. Noi credem ca romanii merita mai mult. Singura solutie pe care PNL o vede este ca romanii sa se prezinte la vot si sa voteze DA", a conchis directorul de campanie al PNL.
Orban a sustinut conferinta de presa avand in fundal, pe retroproiector, imaginea lui Traian Basescu alaturi de sloganul: "S-a schimbat. E obsedat de putere. Romania merita mai mult. Votati DA!".