Declaratiile lui Mircea Toader conform carora consilierii care au plecat din partid vor merge, cu acordul conducerii democratilor, la PNL, au stirnit reactii

In urma cu citeva luni, patru reprezentanti marcanti ai PD, trei consilieri judeteni si unul municipal paraseau barca democrata. Acum, se pare ca aproprierea lor de cealalta formatiune politica din Alianta, PNL, este tot mai evidenta. La finele saptaminii trecute, Organizatia Municipala a PNL isi alegea noul presedinte, in persoana lui Mircea Razvan Cristea. La lucrarile conferintei municipale a liberalilor si-au facut aparitia si doi dintre cei patru demisionari din PD: consilierul municipal Mihai Manoliu, acesta chiar autopropunindu-se pentru o functie de conducere din forul municipal al PNL, si consilierul judetean Nicusor Ursu. Se zvonea ca era asteptata si sosirea consilierului judetean dr. Paul Ichim, dar acesta nu a onorat cu prezenta lucrarile PNL-istilor, pe motiv ca era de garda.

Disputa continua

Miercuri, presedintele Organizatiei Judetene a PD, Mircea Toader, sustinea ca cei patru consilieri demisionari din PD au plecat avind si acordul Partidului Democrat pentru a se inscrie in PNL. Afirmatia a inflamat citeva spirite, care au reactionat prompt fata de spusele liderului galatean al PD. "Nu stiam ca sint obiect de patrimoniu si de inventar al PD. Nu stiam ca domnul Toader ma are in inventar. Domnul Toader nu a aflat ca partidele politice sint niste proiecte lansate de oameni. Partidele nu devin institutii care au inventar. Am plecat de la PD necontestind proiectul politic la care am muncit, ci conducerea partidului, respectiv pe domnul Toader. Am iesit pe listele acestui partid activind la acest partid si cred ca populatia a votat numele. Oamenii care sint pe lista trag acel partid. Din postura de independent am dreptul sa ma afiliez la un proiect sau altul si nu cred ca este cazul sa cer voie unuia sau altuia. Daca treceam de la PD la PNL, atunci era nevoie de aprobare. Negocierea independentilor cu PNL-ul s-a datorat faptului ca noi, in definitiv, am lucrat la un proiect al Aliantei si nu al altui partid. Discutiile au avut drept scop continuarea activitatii intregii echipe, a independentilor, la proiectul Aliantei. Intelegerea cu PNL-ul a fost de a ne prezenta in public in formula completa, incluzidu-l si pe domnul Tuicu, la sfirsitul acestei luni. Declaratiile intempestive si neinspirate ale presedintelui PD se incadreaza in repetatele gafe politice pe care le face de mai bine de un an de zile si care poate compromite intentia independentilor privind continuarea activitatii in cadrul Aliantei. Sint curios daca si PNL considera ca am fost luat din postura de inventar de la PD… Consider afirmatiile domnului Toader ca o jignire la adresa inteligentei, activitatii si persoanei mele”, a declarat consilierul judetean Paul Ichim.

Dinspre PNL

Proaspat ales presedinte al Organizatiei Mnicipale a PNL, viceprimarul municipiului Galati, Mircea Razvan Cristea, a ocolit subiectul legat de cei patru consilieri care ar fi aderat la PNL. "Dupa cum ati si vazut si in sala, domnul Manoliu a si candidat. Probabil vineri veti primi mai multe informatii”, a adaugat Mircea Razvan Cristea. Nu acelasi lucru l-a facut Victor Paul Dobre. Contactat telefonic, acesta ne-a spus: "In cadrul Aliantei, noi avem un protocol. Chestiile acestea se supun reglementarile protocolului si asa am convenit”. Intrebat daca era necesar un accept din parte PD-ului, in conditiile in care cei patru consilieri si-au dat demisia din PD si au devenit independenti, Victor Paul Dobre a precizat ca nu s-a facut altceva decit sa se respecte protocolul. "Noi avem un protocol si-l respectam si am convenit de comun acord sa facem demersurile sa vina la PNL. Acesta a fost acordul care s-a dat. PD-ul a fost de acord sa discutam cu ei sa vina in PNL. Noi avem un protocol si-l respect, nu ma tin de smecherii 'ca a fost independent'. Eu zic ca e bine ca oamenii sa ramina in cadrul Aliantei, ca sint oameni care s-au luptat pentru asta. Eu si colegii mei am considerat ca ei trebuie sa ramina in Alianta. Sint oameni cu care am luptat impreuna, pe care ii apreciez, de foarte buna calitate”, a adaugat Victor Paul Dobre. Reprezentatul PNL sustine ca la ora actuala, din cei patru consilieri care au plecat din PD, doar Emil Tuicu nu a semnat adeziunea la PNL.