Presedintele organizatiei judetene a PNL Covasna, Adrian Zaheu, a declarat ca nu a discutat de peste trei luni cu conducerea PD Covasna si nici nu intentioneaza dezghetarea relatiilor dintre cele doua formatiuni. "Nu are rost sa discutam cu democratii. E acelasi lucru daca colaborez cu ei sau vorbesc singur", a declarat Zaheu. La 21 februarie, PNL Covasna a decis inghetarea protocolului Aliantei pe plan judetean din cauza "incalcarii grosolane a acestuia de catre PD".
De atunci, liderii democrati si liberali din Covasna se acuza reciproc, presedintele filialei PD, Gheorghe Baciu, declarand ca, pana cand nu va fi schimbata conducerea PNL Covasna, democratii nu vor colabora cu liberalii pe plan judetean. (A.M.)