Eurodeputata Alessandra Mussolini, membra a formatiunii italiene Alternativa Sociala, a anuntat vineri retragerea din grupul Identitate, Traditie, Suveranitate (ITS) din Parlamentul European, ca reactie la "ofensele" aduse familiei sale de catre liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, relateaza ASGMedia, preluata de Mediafax.
"Ca urmare a comunicatului trimis de Corneliu Vadim Tudor, vicepresedinte al Senatului roman si presedinte al Partidului Romania Mare, care a ofensat grav familia mea si pozitia exprimata in mod liber referitor la siguranta cetatenilor italieni supusi agresiunilor continue din partea cetatenilor romani, am comunicat presedintelui PE ca nu mai sunt conditiile pentru a ramane in grupul ITS", afirma Alessandra Mussolini.
Zilele trecute, PRM comunica, la randul sau, retragerea din grupul ITS pe fondul disensiunilor cu eurodeputata Alessandra Mussolini.