Consiliul National Secuiesc se pregateste sa stabileasca granitele tinutului secuiesc. Cel putin pe hartie, la pretul de 5 lei. Atat costa o harta tiparita la Sfantu Gheorghe si care arata judetele ce ar urma sa fie incluse in tinutul secuiesc.
O poveste veche, idealuri noi, ar spune unii. Acum organizatorii vor stema, steag, imn si granite. In acest sens, s-au intalnit la Odorheiul Secuiesc, aproximativ 400 de oameni, la chemarea Consiliului National Secuiesc.
Organizatorii spuneau ca vor fi peste 2000 de oameni. UDMR si-a indemnat alesii locali sa nu participe, dupa ce, vineri, au fost prezenti la un eveniment similar la Miercurea Ciuc.
Liderii UDMR au anuntat ca autonomia tinutului secuiesc este scopul lor principal, totusi stau deoparte de actiunile de la Odorhei.
"Este cel mai grav atentat la siguranta nationala din martie 1990, ar fi trebuit ca parlamentul sa se intruneasca intr-o sedinta extraordinara. Ar fi trebuit ca CSAT sa se intruneasca. Unde este Traian Basescu? De ce tace? In clipa asta constitutia Romaniei este anulata. Nu mai exista stat unitar si indivizibiul" a declarat Corneliu Vadim Tudor,
"Nu cred ca o comunitate trebuie sa ceara de undeva de sus dreptul de a avea imn, stema si steag. Sunt folosite in secuime. Nu vad unde este problema. Sunt niste steaguri traditionale. Nu este o provocare. Este o afirmare a unei identitati specifice" a declarat vicepresedintele Consiliului National Secuiesc, Ferenc Csaba.