Adriana Saftoiu are ocazia sa se razbune pe fosta ei rivala de la Administratia prezidentiala, Elena Udrea. Saftoiu, ce a demisionat din functia de consilier prezidential tocmai din cauza unor neintelegeri cu Udrea, a fost numita membra in comisia de ancheta parlamentara ce are ca scop verificarea modului in care ministrul Udrea a gestionat banii Ministerului Turismului.
Surse din PNL sustin ca Saftoiu fusese in carti pentru postul de presedinte al acestei comisii, numai ca in urma unor negocieri, aceasta functie a revenit lui Ludovic Orban.
Elena Udrea are o relatie foarte rece cu Saftoiu, pe care ministrul Turismului a acuzat-o, in trecut, de lipsa de loialitate - in conditiile in care a migrat la PNL dupa demisia de la Administratia prezidentiala.
Un alt amanunt legat de disputa dintre cele doua este acela ca Adriana Saftoiu si-ar fi dorit construirea unei cariere in PD-L, sustinuta de presedintele Basescu. Sperantele actualului deputat al PNL (alintata de Basescu, in trecut, "pufulete") s-au naruit in momentul in care presedintele a mandatat-o pe Udrea sa declanseze in presa scandalul "biletelul", - scandal ce a propulsat-o pe Elena Udrea in randul celor mai infuenti politicieni din PD-L.
Ana Adriana Saftoiu (n. 11 septembrie 1967, Dej, judetul Cluj), in prezent deputat PNL, este de profesie ziarista. A detinut functia de consilier prezidential si purtator de cuvant al Presedintelui Romaniei, Traian Basescu in perioada decembrie 2004 - martie 2007. Decizia de a demisiona ar fi survenit unei dispute cu presedintele Traian Basescu, care i-ar fi reprosat o discutie avuta de aceasta cu secretarul general al PD, Vasile Blaga, pe tema situatiei din partid si a Elenei Udrea. Adriana Saftoiu a publicat o carte, intitulata "Vocile puterii" (Ed. Trei, Bucuresti, 2007), despre toti purtatorii de cuvant din institutiile importante ale statului, din anii ‘90 si pana in prezent.
Adriana Saftoiu este casatorita cu fostul director al Serviciului de Informatii Externe, Claudiu Saftoiu (numit si el in functia de consilier prezidential in decembrie 2004) si au impreuna un copil.
Adriana Saftoiu vorbeste limbile spaniola, engleza si franceza.