Comisiile juridice reunite au hotarat ca organizarea referendumului pe marginea votului uninominal este inoportuna si au inclus in hotararea ce va fi tansmisa conducerii Parlamentului un amendament ca presedintii celor doua Camere sa sesizeze Curtea Constitutionala asupra constitutionalitatii solicitarii sefului statului.
Amendamentul introdus de deputatul social-democrat Eugen Nicolicea prevede ca presedintii celor doua Camere sa sesizeze Curtea Constitutionala pentru ca, in conformitate cu art 146, lit. e din legea fundamentala, sa solutioneze conflictul de natura constitutionala dintre Parlament si presedinte, creat de seful statului prin cererea de consultare a Parlamentului cu privire la un referendum pe o tema care tine de legiferare, si anume cea a votului uninominal.
Nicolicea a explicat rationamentul amendamentului sau printr-o serie de articole din legea fundamentala, potrivit carora Parlamentul este autoritate unica de legiferare, iar competenta legislativului in materie trebuie ferita de orice ingerinte, inclusiv ale sefului statului. Parlamentul a esuat, in lipsa unui vot, in a-i raspunde presedintelui la solicitarea de a-si spune pozitia (consultativa) in privinta organizarii unui referendum pe tema votului uninominal in urma cu doua saptamani, in sedinta camerelor reunite. (Dan Ghetu)