2006 va ramane in scriptele istoriei ca anul implinirii celui mai mediatizat "vis" al romanilor, anul consfintirii oficiale a apartenentei noastre la valorile europene.
In asteptarea momentului aprobarii binevoitoare a UE de a primi Romania la sanul ei, politicienii din diverse tabere si-au mai cenzurat comportamentul politic. Dupa indeplinirea obiectivului, scena politica a refulat in declaratii belicoase generate de orgolii exacerbate, modificandu-si semnificativ structura, de la o zi la alta, prin formari sau desfaceri de aliante sau coalitii. 2006 poate fi considerat un an al surprizelor asteptate, al mutatiilor previzibile, generatoare de instabilitate politica, dar si un an al inceputului indeplinirii promisiunilor electorale. Legea lustratiei, desecretizarea dosarelor, condamnarea oficiala a comunismului sunt initiative fie in derulare, fie controversate inca, dar pot fi considerate ca impliniri asteptate de mai bine de 17 ani de romani.

Traian Basescu - omul anului

ßeful statului conduce detasat in toate topurile mediatice si sondajele oferite publicitatii de diverse institutii, cu o proportie ce variaza intre 50 si 60%. Datele il certifica ca fiind principalul om politic preferat de romani, paradoxal chiar si de o parte importanta a electoratului PSD. Desi acuzat deseori de media sau de diversi adversari politici ca ar fi artizanul instabilitatii politice, presedintele jucator "a marcat" puncte pozitive aproape tot anul, adjudecandu-si postura de pionier in multe zone fierbinti ale realitatilor romanesti.
Aderarea la UE, desecretizarea dosarelor, delimitarea oficiala de comunism sunt carti de vizita de necontestat pentru presedinte, dar si gesturile publice de implicare sociala sau atentionari transante la adresa activitatii Guvernului sau a Parlamentului i-au adus procente importante in sondaje. Mai mult chiar, desele gafe, fie de limbaj, fie de conjunctura, desi criticate acerb de mass-media, au dus la "uma-nizarea" imaginii scortoase de presedinte, la limita populismului, imagine reflectata in cifrele din sondaje. Un alt politician care a profitat din plin de diverse evenimente conjuncturale este si Gigi Becali, care a reusit sa devanseze in topul increderii lideri importanti ai scenei politice romanesti.

Scindarea PNL

Cel mai important fenomen politic al anului este scindarea principalului partid de guvernamant. Desi este beneficiarul unui capital electoral important reprezentat de aderarea la UE, PNL risca sa se fisureze in doua sectiuni distincte: pro si contra presedintelui.
Revenirea spectaculoasa pe scena politica a fostului consilier prezidential ii da batai de cap premierului in incercarea de a mentine unitatea partidului pe care il conduce. Indecizia ce a marcat majoritatea hotararilor politice, dar si atitudinile extreme, precum excluderile in masa din partid, sunt "pacate" a caror nota de plata incepe sa se contureze, un prim pas fiind infiintarea PLD. De asemenea, relatiile dintre PNL si PD se inrautatesc vizibil, anul terminandu-se sub spectrul denuntarii contractului de catre una dintre parti, mai exact avem de-a face cu tentativa inlocuirii Aliantei PNL-PD cu Alianta PD-PLD.
Un alt partid care a decontat in acest an o nota de plata incarcata a fost PSD, fostul partid de guvernamant pierzand peste 17% in sondaje si un numar impresionant de primari ce au migrat spre alte partide (aproape 27% din numarul total de edili). Pentru a stopa declinul procentelor, social-democratii incearca pe ultima suta de metri o revigorare a cifrelor, prin readucerea in prim-plan a liderului-remorca, Ion Iliescu. O atitudine oscilanta, generatoare de crize politice, au adoptat si conservatorii, "reusind" intr-un final performanta de a pune pe butuci coalitia de guverna-mant.
Sperietoarea retragerii conservatorilor din cabinetul Tariceanu, folosita de multe ori de Dan Voiculescu pentru a obtine beneficii politice, a devenit realitate dupa ce Romania a primit acceptul UE, pregatind terenul pentru mult-trambitatele anticipate.