Descopera.ro : Romania inainte de 1 Decembrie. Adevarul din spatele incercarilor de UNIRE
Trei ani diferiti (1600, 1859, 1918) corespunzand unor evenimente extrem de importante din istoria poporului roman. Aceste trei date marcheaza incercarile, mai mult sau mai putin reusite, de unire a teritoriilor locuite de stramosii nostri
Unirea provinciilor locuite de romani a fost un proces lung si anevoios, data fiind pozitionarea acestor teritorii la limita dintre Orient si Occident. Ca popor, am fost nevoiti sa traim sub o stapanire sau alta, in functie de interesele marilor puteri europene. Ba mai mult, incursiunile popoarelor nomade au sporit gradul de insecuritate la care eram supusi in mod constant.
Pentru a ne atinge scopurile, am reusit sa ne folosim de contextul geopolitic al unei perioade sau alta, pana a ajunge sa formam un stat. Asa s-a intamplat si in 1918, cand dezideratul unirii romanilor a fost, in sfarsit, indeplinit. Dar, pana sa ajungem aici, am incercat, de mai multe ori, sa punem bazele unei natiuni, in adevaratul sens al cuvantului.
Pentru cei mai multi dintre noi sunt importante trei date istorice, corespunzand anilor 1600, 1859 si 1918. Acesti ani sunt identificati ca fiind momentele de celebrare a unirilor, realizate sub sceptrele lui Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza, respectiv Ferdinand I. Toti acesti lideri si-au adus aportul la constituirea de formatiuni statale care sa cuprinda toate provinciile locuite de romani.
Io Mihai Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Tarii Romanesti si al Ardealului si al Moldovei
Inca de la inceput, trebuie mentionat faptul ca, spre deosebirea unirilor din anii 1859 si 1918, cea realizata de Mihai Viteazu (1558-1601) a fost una efemera. Motivul principal a fost cel al luptei marilor puteri europene pentru provinciile romanesti, care erau folosite in mod mult eficient sub forma de teritorii-tampon, decat unite intr-un stat suveran. Mai mult decat atat, ideea de stat national nu era inca vehiculata in Europa secolelor XVI-XVII, aceasta fiind inchegata de-abia la sfarsitul veacului al XVIII-lea.
Mihai Viteazu a avut o ascensiune politica surprinzatoare, incepandu-si cariera ca stolnic la curtea lui Mihnea Turcitul si devenind ulterior ban al Craiovei. In 1593, urca pe tronul Tarii Romanesti, succedandu-l pe domnitorul Alexandru cel Rau. Pentru a pune in aplicare planul sau de unire a teritoriilor locuite de romani, voievodul adera la Liga Sfanta, o coalitie antiotomana de state, constituita din ordinul Papei Clement al VIII-lea.
La scurt timp, Transilvania se alatura Ligii antiotomane. In 1594, Moldova semneaza un tratat de alianta cu Imperiul Habsburgic, cele trei provincii romanesti facand, astfel, parte din aceeasi coalitie. Totul parea ca se desfasoara in favoarea domnitorului muntean. Era momentul sa actioneze.
Zis si facut. Imediat dupa intrarea Tarii Romanesti in alianta crestina, izbucnesc revolte indreptate impotriva cetatilor turcesti de pe ambele maluri ale Dunarii. Aron Voda, domnul Moldovei, actioneaza asemenea omologului sau muntean. Totodata, voievodul moldovean recunoaste suzeranitatea lui Sigismun Bathory asupra teritoriului dintre Carpati si Nistru. In 1595, la Alba Iulia, o delegatie munteana condusa de mitropolitul Eftimie semneaza un act de supunere similar celui intocmit de moldoveni.
Urmeaza celebrele lupte antiotomane conduse de Mihai Viteazu, dintre care cea mai importanta este cea de la Calugareni (13/23 august 1595), a carei victorie starneste in continuare numeroase controverse. Contraatacurile turcilor l-au determinat pe domnul muntean sa se refugieze dincolo de Carpati, de unde primeste sprijin transilvanean si moldovean pentru eliberarea principalelor cetati ale Tarii Romanesti: Bucuresti, Targoviste si Giurgiu.
In 1597, Mihai primeste din partea Imperiului Otoman recunoasterea ca domnitor al Tarii Romanesti, dupa ce accepta suzeranitatea Portii si plata tributului. Anul urmator aduce semnarea unui nou tratat, incheiat, de data aceasta, intre Mihai Viteazu si imparatul austriac Rudolf al II-lea, act ce intareste prevederile documentului intocmit in 1595.
(Va urma)