Constructia democratica a Romaniei / AmosNews / Autor: Ion ILIESCU
(Continuare)
Da, perioada a fost dominata nu de optimismul pe care ar fi trebuit sa-l genereze prabusirea ceausismului, ci de frica de un viitor care sa se identifice cu trecutul interbelic. Trecut care nu a fost Raiul pe care se straduiesc sa ni-l vanda si acum cei care rescriu cu sarg istoria. Acum, din pacate, persista unele aspecte care amintesc de Romania interbelica, prin structurile de proprietate, prin saracie, polarizare, boli sociale, raport intre urban si ruralsi alte fenomene negative.
Aceasta teama explica instabilitatea si violentele sociale din acei ani de inceput.
S-a dezvoltat o cultura a confruntarii, inclusiv in strada. Pentru unii violenta in strada a compensat slabiciunea in plan politic. Pentru altii violenta a fost considerata un instrument legitim, folosit impotriva unei puteri ilegitime, desi rezultatele alegerilor de la 20 mai 1990 erau clare si fara echivoc.
Pentru alegerile din 20 mai au depus liste, daca imi aduc bine aminte, circa 70 de partide dintre cele infiintate ca urmare a Decretului Lege din 31 decembrie 1989. E bine sa reamintesc rezultatele:
- Ion Iliescu castiga, fara drept de replica, cursa prezidentiala cu peste 85% voturi in fata lui Radu Campeanu, seful PNL-ului (10,60%), si Ion Ratiu, reprezentant al PNTCD-ului (4,32%).
- FSN castiga majoritatea absoluta 66,31% voturi, urmand UDMR cu 7,23%, PNL cu 6,41%, Miscarea Ecologista din Romania (MER) cu 2,64%, PNTCD cu 2,56%, Alianta pentru Unitatea Romanilor (AUR,viitorul PUNR) CU 2,12%, PDAR cu 1,83%.
Am citat din Iulia Craciun, Pagini de istorie recenta: Evolutii politice in Romania anilor 1990-1992, aparut in Revista Transilvania, nr. 11-12, 2006.
- De ce aceste rezultate atat de nete in favoarea FSN-ului si in defavoarea opozitiei? se intreaba autoarea, care adauga:
- In primul rand, in ceea ce priveste comunicarea politica, opozitia a mers pe o singura tema majora si anume ca ea asigura democratia reala, iar comunistii, comunismul, mai general, trebuie indepartat. Cu alte cuvinte, FSN-ul, extrem de legat de Revolutie, a carui lider purta aura de salvator, era acuzat de catre partidele istorice si personalitatile aflate in fruntea lor ca nu ar fi o formatiune democrata, opozitia incercand astfel sa sperie cu comunismul o populatie care, intr-o proportie de mai mult de jumatate, nu cunoscuse nici un alt sistem . Puterea prezenta persoane cu un capital de imagine extraordinar pentru moment, in schimb opozitia, partidele istorice in primul rand, o generatie octogenara, in multe cazuri cu puternice resentimente si refulari, persoane depasite in general de vremuri, nu rareori personalitati reintoarse din strainatate, de care nu prea avea poporul roman de ce sa fie legat, cei mai multi neauzind niciodata de ei. Mai mult, legislatia extrem de permisiva privitoare la infiintarea partidelor politice a facut sa apara tot felul de partide hilare, uneori de familie, alteori conduse de persoane cu certificate medicale psihiatrice, care nu au facut decat sa minimalizeze si mai mult imaginea partidelor, de opozitie in general.
Este un rezumat corect al unei situatii care si acum continua sa fie subiectul unei mitologii, ce este folosita cu sarg de cei care rescriu istoria. La nevoie apeland la Justitie. O Justitie chemata sa stabileasca, prin sentinte definitive si irevocabile, istoria recenta a Romaniei. O mai mare pervertire a ideii de democratie si de libertate cu greu se poate imagina.
La inceputul campaniei electorale din primavara anului 1990, a aparut Piata Universitatii, spatiu care a fost ocupat de participantii la primul miting electoral al PNT-cd, transformat intr-un miting continuu.
Cei mai multi dintre participanti au fost onesti in demersul lor.
Din pacate pentru ei, si pentru ceea ce putea fi Piata Universitatii- adica un spatiu de dezbatere publica a problemelor societatii â€" cei care au organizat-o au folosit-o drept un soi de masina de spalat constiinte si de generat lideri anti-comunisti , chiar si din oameni care fie colaborasera cu vechiul sistem, fie nu facusera nimic impotriva lui. Acesti oameni au facut imposibil dialogul cu puterea provizoriei.
Eu am fost deschis la dialog. Am deschis canale de comunicare cu Piata, pentru a asculta si punctul lor de vedere. Ele au fost inchise rapid de refuzul celor care aveau, in piata, o alta agenda. Pacat, pentru ca s-a ratat o oportunitate. Daca acel dialog ar fi fost posibil, poate ca evenimente ce au urmat stingerii mitingului din Piata Universitatii, dupa 20 mai 1990, nu s-au mai fi petrecut.
Frica de reintoarcerea comunismului si frica de restauratie s-au intalnit, violent, in evenimente pe care nimeni nu si le-a dorit. Oricum eu nu le-am dorit, si nu mi-au facut, personal, niciun bine. Nici noua putere, aleasa la 20 mai 1990, nici opozitia de atunci, nici romanii, nu au avut nimic de castigat. Cei care credeau ca prin violenta in strada schimba rezultatele votului, democratic si liber exprimat, la 20 mai, sau macar discrediteaza noua putere, si-au facut socoteli gresite. Dar pretul greselilor lor l-am platit toti.

(Va urma)