vasiledancu.blogspot.ro / DESPRE CRIZELE SPIRITULUI SI UNIVERSITATEA
(Continuare)
Avem si o criza a intelectualului si a solutiei intelectuale. Si o criza a constiintei, o criza a culturii. Tinerii nostri traiesc intr-o dimensiune a imaginii, mai degraba, o imagine care iti da senzatia ca este inteleasa imediat, o imagine care ai senzatia ca iti transmite instantaneu sensul, fara ratiune, fara sa mai treci printr-un alt filtru. Prietenii de pe Facebook sunt niste puncte de stabilitate miscatoare pentru fiecare individ, dau iluzia certitudinii si a retelei, a grupului de prieteni. Dar pe de alta parte, aceasta este o societate a incertitudinii maxime: dispare totul foarte repede. Ce sa faca intelectualul in aceste conditii? Mai poate intelectualul clasic, universitarul care este legat de litere si ratiune, mai poate sa aiba influenta in societatea noastra care argumenteaza prin emotie, care argumenteaza prin imagine? Eu cred ca da. Mai poate exista si-si mai poate face proiecte pentru el si pentru ceilalti, proiecte de schimbare a lumii? Pentru ca universitatea este spatiul care se adapteaza cel mai usor mijloacelor. Universitatea in schimb, nu schimba valorile. Universitatea pastreaza continuitatea valorilor. Mijloacele se schimba foarte repede. Imi aduc aminte aici o poezie a Anei Blandiana care vorbeste despre tinerii nostri care stau tot timpul cu telefoanele mobile la ureche, care sunt absenti, si in finalul poeziei Ana Blandiana spune: ”Iar Dumnezeu invata sa mearga pe role ca sa-i poata salva”. Noi, profesorii, trebuie sa invatam si noi la randul nostru sa mergem pe role ca sa putem sa ne luptam cu aceasta civilizatie a imaginii care desubstantializeaza spiritul.
Avem si o criza de identitate, o criza a sensului. De foarte multe ori, cei mai multi dintre oameni nu inteleg directia in care merge lumea, nu inteleg pentru ce trebuie sa facem sacrificiu, la ce e buna solidaritatea in societate. Eu cred ca aici universitatea este cea care poate fi producatoare de sens, poate face cea mai consistenta infuzie de sens in societate. De ce cred asta? Pentru ca in toate aceste crize ale spiritului contemporan, univeristatea este, dupa parerea mea, cel mai important loc al rezistentei colective.
Si as veni cu cateva argumente pentru acest lucru :
In primul rand cred ca solidaritatea din universitate dintre profesori si studenti, dintre genearatii de profesori si studenti, creeaza un loc al increderii. Universitatea este, asa cum spunea butada pe care am invocat-o la inceput, un loc care iti cultiva visul, te ajuta sa visezi. Cred ca aici profesorii se sprijina pe studenti, studentii se sprijina pe dascali si asa se naste increderea. Oricata neincredere ar fi in societate, in universitate este altceva.
Un al doilea argument este unul pe care, printr-un exemplu, l-am invocat inainte. Universitatea este un loc unde nu exista conflict intre generatii pentru ca in universitate se reface un fel de lant al ADN-ului cultural. In aceasta sala este spiritul tutelar al profesorului meu, Ioan Aluas sau spiritul profesorului Achim Mihu, cel care a fost, de asemenea, unul dintre oamenii care m-au inspirat si mi-au fost modele. In aceasta sala se afla profesorul Vasile Puscas, se afla fostul asistent, astazi rector, Ioan Aurel Pop si se afla Ioan Hosu sau Calin Hintea care mi-au fost studenti. Sunt de asemenea studentii lor in aceasta sala, studenti pentru care ma ademenesc ei sa vin la facultate din cand in cand, oricat de ocupat as fi, ca sa tin cursuri. Deci acest lant al culturii si al luminii se poate naste in universitate in timp ce in societate am inceput sa nu-i mai intelegem pe cei din Generatia Facebook. Ne este foarte greu, avem limbaje diferite, exista o mare prapastie intre aceste generatii.
In al treilea rand, cred ca universitatea este spatiul care poate intelectualul colectiv. Astazi nu mai putem rezista ca insule, nu mai putem rezista ca intelectuali publici. Sunt foarte multi intelectuali care se contempla, in emisiuni de televiziune vorbesc autist despre cate un subiect la moda. Astazi cred ca este nevoie de retea de minti si suflete care sa reproduca unele ingrijorari ale oamenilor si sa dea sens acestei societati, sa dea o speranta si un proiect acestei societati. Universitatea este acel intelectual colectiv la care visa profesorul Bourdieu sau alti mari ganditori ai lumii contemporane.
Universitatea este un spatiu al libertatii, este spatiul absolut al unei libertati absolute. De spatiul universitar ar putea unii sa abuzeze, dar chiar si atunci cand unii abuzeaza de acest spatiu, libertatea este mai buna decat servitutea, libertatea este mai buna decat supunerea. Universitatea, pana la urma, face ca la un moment dat un singur om care isi foloseste libertatea inspirat sa ii scape de servitute pe alte milioane. Toti cei care au facut asta au castigat acest spirit al libertatii in universitate.
In fine, as putea sa spun ca universitatea este mereu invingatoare. Niciun dictator nu a reusit sa invinga spiritul universitatii. Cand i-a arestat pe dascali sau pe studenti, universitatea s-a mutat in biblioteci, spiritul universitar s-a ascuns printre carti, cand au fost arse cartile, universitatea s-a mutat in mintile si in credinta martirilor si asa universitatea nu a fost niciodata invinsa. Merita sa pastram acest spirit al victoriei permanente si al rezistentei permanente.
As mai spune un lucru care este foarte important: traim intr-o societate in care am senzatia ca, de cele mai multe ori, statuile sunt construite mai degraba pentru a arunca cu pietre in ele. O societate unde lipseste institutia admiratiei, unde lipseste institutia veneratiei. O societate care nu are institutii ale admiratiei nu poate rezista in lume pentru ca isi rupe lantul devenirii sale culturale, spirituale. Singurul loc unde institutia admiratiei si a veneratiei, in oceanul de conflicte interioare sau exterioare, pe care le avem, singurul loc unde se pastreaza, aceasta intacta este universitatea. Aici este cultivat spiritul parintilor fondatori, aici se naste sanctuarul culturii nationale, aici ceea ce am vrut sa spun astazi readucand in memorie pe unul din dascalii importanti cel putin in perioada de dinainte de 1989 pentru universitatea noastra, profesorul Ioan Aluas, aici spiritul nu se pierde si aici nicio contributie nu se pierde. Universitatea nu ne alunga niciodata din spatiul ei, universitatea, ca o mama buna, ne asteapta mereu sa ne intoarcem, indiferent daca ne intoarcem invingatori sau invinsi, universitatea se comporta la fel cu noi.
De aceea, astazi, va multumesc pentru onoarea de a ma primi acasa si de a taia vitelul cel gras si as vrea sa dedic acest moment si acelora dintre colegii mei, direct sau colegi de peste generatii, care nu se pot intoarce in universitate ca invingatori, dar care ar fi meritat sa se intample asta. Sunt multi oameni pe care viata i-a pierdut sau care nu au reusit sa castige in batalia cu viata si in razboaiele cotidiene.
Va multumesc foarte mult! Multumesc Alma Mater Napocensis!