Radu-Mihai Ilie este absolvent al Facultatii de Drept Bucuresti, primul contact cu filmul l-a avut cand era inca student, in anul 1998, cand a inceput sa lucreze pentru Guild Film Romania. Aceasta perioada a luat sfarsit in anul 2000.
In momentul de fata, Radu-Mihai Ilie lucreaza pentru IntercomFilm Distribution, incepand cu anul 2008 a ocupat functia de asistent marketing manager, iar din anul 2014 ocupa functia de Marketing & Sales Manager.
- Cat de des te duci la cinematograf? Recomanda cateva filme care ti-au placut, in ultima vreme.
Radu-Mihai Ilie: - Intrebarea cat de des ma duc la cinema ma pune un pic in incurcatura. Raspunsul ar fi: de cel putin doua ori pe saptamana, exista cazuri in care ajung la cinema in fiecare zi. Dar, eu nefiind spectator platitor de bilet, nu stiu daca se pune. Pentru filmele care mi-au placut, iti voi da doua titluri - pentru categoriile comercial si asa-zis de nisa - doua titluri distribuite de Intercom si doua de concurenta - asa e drept. Ca film de nisa distribuit de Intercom mi-a placut foarte mult Spotlight, care mi se pare unul din cele mai curate filme pe care le-am vazut in ultima vreme. De la concurenta, filmul care m-a impresionat cel mai mult este The Hatefull Eight.
Ca film comercial as recomanda din cele distribuite de noi, Triple 9, atat datorita filmului in sine, care este o surpriza extrem de placuta, cat si a distributiei. De la concurenta, este Deadpool.
- Ce actori preferati ai?
Radu-Mihai Ilie: - Actorii preferati: pfffff, sunt multi (care sunt foarte buni in multe roluri, dar, atunci cand te astepti mai putin, te dezamagesc). Asa ca raspunsul meu va fi legat de actorii care m-au dezamagit cel mai putin: Kevin Spacey si Charlize Theron.