Astazi e ziua ta, Lucian Avramescu

Este fara doar si poate unul dintre cei mai cititi poeti contemporani. Multi ii stiu poeziile pe de rost, iar o parte dintre ei habar nu au cine le-a scris. Unii critici literari au scris cs este poet al iubirii. "Sunt, de meserie, indrsgostit. Nu pot trsi in afara iubirii. Eu am imbratisat meseria de visator pe care o practic si azi. Visez, de pilda, ca lumea ar putea arata altfel", spunea, intr-un interviu, directorul general al AM PRESS, poetul si jurnalistul Lucian Avramescu. Astazi implineste 65 de ani. La multi ani!

"Viata poate fi mai aratoasa daca in jurul ei nu s-ar invarti sacali"

"Onomastica destinului meu este, iata, din nou Ramona, Ramona Vintila, fata de la Jurnalul National care ma tine minte, inclusiv cu ziua de nastere, in timp ce eu ma uit, cu zi de nastere cu tot. Ea sustine ca m-am nascut pe 14 august, ca am azi 65 de ani... Se face miezul lui august si tu ma intrebi, Ramona, daca intamplarile si nebuniile vietii mele au fost si sunt inspirate? Da, ma bucur ca ai folosit vorba asta. In multe vieti, inspiratia nu conteaza, asa cum n-are valoare lipsa inspiratiei. Inspiratia mea s-a adunat in carti, iar lipsa ei in carti care ar fi trebuit scrise. Tu zici ca am 65 de ani! E de bine, e de stramb, insinuezi ceva? Eu, Ramona, habar n-am cat am si, ramane intre noi, nici nu ma intereseaza. Ultima mea partenera de viata (e un fel de a spune, ultima!), cu care am o fetita de aproape 6 ani, splendida si extrem de personala, zice ca de 8 ani de cand ma stie, de cand m-a citit pe toate fetele, din coperta in coperta, sunt la fel. Adica, zice ea, m-am stabilizat la varsta la care m-a gasit. Aiurea! Nici nu imbatranim si nici nu intinerim, Ramona! Eu m-am născut Lucian Avramescu, la o varsta constanta si cu fixurile mele. Fixul meu e ca viata poate fi mai aratoasa daca in jurul ei nu s-ar invarti sacali. Mie mi s-au nimerit destui sacali in preajma. Durerea mea cea mai mare ar fi sa nu pot munci iar eu muncesc de cand ma stiu. Cred ca viata merita traita, chiar daca se petrece sub un permanent asalt. Ma intrebi daca fac lucruri inspirate! La mine la Sangeru am adunat cateva mii de pietre cioplite de tarani, iar de ziua mea fac cadou poporului roman aceasta colectie. Cred ca e o donatie inspirata. M-a enervat mereu afirmatia blazat-constatativa ca noi nu avem o civilizatie a pietrei, ca lemnul, din care ne facem si sicrie, e definitia precaritatii noastre. Am vrut sa arat ca avem si o civiliztie a pietrei. Si pentru ca nu doar taranii ramasi in sate au cioplit frumos piatra, am adus si pietrele unui taran din familia artistica a taranului Brancusi, de la Paris, pe numele lui George Apostu, gata, gata ss fie inghitit si el de Franta. Expozitia-muzeu de la Sangeru, deschisa, iata, oficial la varsta pe care spui tu ca o am, cuprinde si niste metafore ale acestui titan care, descifrate, vorbesc despre sufletul si perenitatea poporului roman.
Daca dau coltul, cum ne ironizati voi pe batranii care am trecut de 30 de ani, apoi afla ca mi-am luat masuri: ­i-am rugat pe copiii mei sa ma bage sub o piatra la Sangeru, fara obligatia de a-mi scrie si numele deasupra. Dar musai intre pietrele mele. Nu ma carati la Bellu si nici in alta groapa comuna. Povestea daca am trait organizat sau la intamplare e lunga si-ti promit, daca nu te da afara de la ziar, sa ti-o spun cand fac 75 de ani. Dau o petrecere si te invit! Meseria de a trsi, cum zicea Pavese, isi are mereu secretele ei. Iti anexez si un raspuns in vers la intrebarile tale.

Va las in locul cuvintelor, dupa moarte, statuile lor
Cine a vorbit, te intreb, poetul sau filosoful?
Titanul din Lancram a spus sa ne luam in primire cuvintele,
Nenascutele, pline de placenta ca niste iezi fatati de curand,
Sfintele.

Blaga scria intr-un colt al odaii poezii
Si in biroul opus, filosofie,
Nu le incurca niciodata, doar pe nevasta-sa o mai nimerea alta
Si ii spunea că amanuntul asta intareste o casnicie.

Am inteles ca peste mormantul lui Lucian Blaga au facut o sala de sport
Tara se dovedeste prea mica, n-avem teren pentru o investitie costisitoare
In fond traim intr-o lume
In care si mormintele cunosc procese de reciclare.

Le-am spus copiilor,
Celor cateva generatii de copii fabricate exclusiv din iubire
Sa ma ingroape nu la Bellu, nu pe aleea fabricantilor de vise
Si nici in vreo manastire.

Lancramul meu e Sangeru
Intre pietrele din curte, in muzeul acesta fenomenal
Puneti-ma sub o piatra si, daca nu uitati,
Scrieti-mi si numele, eventual.

In colectia iubirii mele
Daca plec, dar n-am de gand inca,
Va las in locul cuvintelor, va dau in primire,
Statuile lor, un fel de biblioteca din stanca."

Sursa: Jurnalul National