O poezie de Raluca Neagu, despre singuratate:

apartamentul 35, fara 3

mama e misto la oras ai mult loc sa te pierzi
strazile astea inguste ma atrag mereu privesc des inapoi
ti se pare
asa am eu vocea seara cand ma pregatesc sa nu dorm
sa nu vad solutii
sunt bine am vizitatori multi cu antene negre
in curand o sa locuiasca ei in garsoniera noastra
mama e frumos aici
strangem tare la piept banii de chirie ca pe-un animalut
spalam vase uneori apa miroase a urina si fier ruginit
traim si noi cum putem intr-un oras care nu ne vrea
care nu ne ofera sanse dar noi speram si ne agatam de picioarele lui
imense
si la un moment dat te saturi
strigi in stanga in dreapta ca esti singur
nimeni nu vede mai departe de propria dimineata
mama e misto la oras
imi caut motive sa ma ridic din pat si sa deschid fereastra
cineva acolo jos striga nu inteleg ce
si nici daca e strigat de betie de frica
sau ambele
sunt bine incerc sa cresc
vine cineva in fiecare noapte si ma micsoreaza
imi leaga sireturile imi strica mancarea
suflu urcand scarile spre numarul 3 usile liftului sunt capcana
batranii blocului se inchina inainte sa intre
eu am uitat cum se face
m-am gandit sa scriu scrisoarea asta desi n-o s-o citesti
asta asa ca sa spun ca mi-e dor camuflat
imi pastrez inca eticheta de robot cu pretentii.