Mariustuca.ro / Oamenii aratau ca niste zombi, alergand haotic in cautarea unui salvator, a unui taxi, a unei salvari / Autoare: Magda Marincovici
Andrei Bud are 20 de ani si vineri, 6 noiembrie, era pentru a doua ora la clubul Colectiv. Stau de vorba cu el intr-un salon din sectia de chirurgie plastica a Spitalului Bagdasar-Arseni. Are o mana cu bandaje din care se vad doar buricele degetelor pline de betadina. In functie de evolutie, medicii vor stabili daca sunt necesare operatii. Degetele subtiri ale celeilalte maini sunt acoperite cu o crema. Ele formeaza un caus, pentru ca pielea a ars si cea care a mai ramas si-a pierdut elasticitatea.
In arsuri grave, pansatul inseamna durere si anestezie. Andrei, student in anul al doilea la Facultatea de matematica din Bucuresti, pune in cifre ceea ce medicii fac aici pentru el de trei saptamani. In aceasta perioada, doar o zi a trecut fara sa fie pansat si doar patru zile au fost fara anestezie. In total, prin branula i s-a administrat anestezic de 17 ori. Treptat, medicii au rarit anestezia, pentru ca, probabil, e prea mult. Chiar si acum, dupa trei saptamani, Andrei spune ca atunci cand i se schimba pansamentele la pat, fara anestezie, are circa zece minute dureri suportabile. Simte ca, pe masura ce timpul trece, durerile se domolesc.
Matematica, mai mult o arta decat o stiinta
Andrei este din Satu Mare. A facut liceul in Bucuresti. De sase ani, locuieste intr-un camin, pentru ca, asa cum spune el, nu are un loc al lui. Dar are matematica si rock-ul, pasiune pe care o imparte cu cativa prieteni. Ma intereseaza sa aflu care este legatura dintre matematica si rock. Andrei este convins ca muzica rock ii ofera o anumita libertate, asociata cu inteligenta si spiritul liber, care merg mana in mana. Face parte dintre cei care cred ca matematica este mai mult decat o stiinta. Pentru el matematica este arta suprema. Are si argumente: sunt unele lucruri in matematica, spune Andrei, care in lumea reala nu se pot intampla, dar sunt coerente. Andrei are si o definitie pe cat de scurta pe atat de completa, considerata de el standard: matematica reprezinta arta de a gandi, arta care este strict legata de inteligenta si spiritul liber promovat de rock. I-a placut matematica de copil. Isi aduce aminte ca avea doar cinci ani si tatal lui se dadea mare in fata prietenilor, punandu-l sa faca tot felul de adunari.
Daca ar fi in situatia de a alege intre cele doua arte - matematica si rock-ul -, Andrei raspunde fara sa ezite: aleg matematica.
Dar este bucuros, chiar si asa stand in pat pe o parte si protejandu-si cu mare grija mainile arse, ca nu este in situatia de a alege.
Totul era ars
Patul lui Andrei este perpendicular pe un perete. Deasupra patului, pe o coala de hartie scrie: alergic la antibiotice. Andrei stie ca este alergic doar la o anumita clasa de antibiotice. Aproape zece zile a scapat de ele, dar dupa o serie de teste, medicii le-au introdus in tratament pe cele potrivite.
Tatal si sora lui Andrei, cu patru ani si jumatate mai mica, au venit de doua ori din Satu Mare la spital. Andrei povesteste ca parintii lui stiau ca el este in teribila noapte undeva, la un concert. Nici o clipa ai lui nu s-au gandit ca un concert poate avea un asemenea deznodamant. Abia a doua zi in zori, au auzit de incendiu. S-au interesat daca Andrei Bud este pe lista ranitilor. Apoi, l-au sunat. Andrei a procedat extrem de lucid. I-a dat telefonul unui prieten care i-a linistit. Initial, Andrei nu a vrut sa le spuna nimic, pentru ca nu-si imagina ca va sta atat in spital. El credea ca arsurile reprezinta ceva asemanator cu o fractura la o mana: se pune in gips, pleci acasa si mai vii dupa un timp pentru a-l scoate. Curand si-a dat seama ca este cu totul alt ceva.
Andrei pare sa fi trecut acest prag. Isi aminteste de un stalp arzand, panica generala din momentul in care oamenii au realizat ca nu-i o gluma si scenele dupa ce a reusit sa iasa din club. Oamenii aratau ca niste zombi, alergand haotic in cautarea unui salvator, a unui taxi, a unei salvari. Totul era ars. Oameni cu parul ars, cu parti din trup arse, cu hainele arse. Andrei marturiseste ca nu are cosmaruri. Dar au revenit unele visele cu scene haotice, ceea ce, spune el, nu este ceva nou.
O viata normala
Cand vorbeste despre acele momente teribile, fata lui Andrei ramane neschimbata. Dar vad in ochii lui luminosi, tineri, albastri ca este bine sa schimb subiectul. Il intreb tam-nisam cum va petrece sarbatorile Craciunului, Anul Nou. Andrei stie deja ca va merge cu colegii din liceu undeva la Brasov, la munte. In fiecare an, el isi reintalneste de sarbatori vreo 15 colegi de clasa si vreo 15 din alte clase din liceu, care sunt acum studenti prin tara si strainatate. Nu rock-ul este numitorul lor comun, ci, spune Andrei, un anume fatalism. Il las pe Andrei sa povesteasca: Am prieteni in acest grup cu care foarte probabil o sa mergem pe munte in noaptea de Revelion. Probabil, la Busteni, pe Jepii Mari. Incercam asa sa ne bucuram cat mai mult de viata. Pentru ca iau acest incident ca pe o experienta in plus, nu ca pe o tragedie.
Andrei este fascinat de stilul lui Kafka. El nu crede in zodii. Nu-si serbeaza ziua de nastere, pentru ca pur si simplu, zice el, este una ca oricare alta. Pentru el data nasterii, varsta reprezinta numere asociate unei persoane, care nu conteaza.
Andrei vrea ca viata lui sa aiba o traiectorie normala, fara suisuri si coborasuri care sa modifice totul. Pentru Andrei Bud, o viata normala inseamna sa faca masterat, doctorat si cercetare, evident, toate in matematica.