Cele mai recente lucrari ale pictoritei arhitect Maria Sumanaru Pavelescu il fac pe privitor sa se intrebe ce secret al fortei creatoare a descoperit remarcabila artista.
De la o expozitie la alta, in cele sase personale de pana acum, frapeaza o intinerire vizibila a stilului creatoarei, o revigoare a personalitatii sale artistice materializata nu doar intr-o cromatica din ce in ce mai proaspata, ci si in compozitii cu o plastica tot mai expresiva. Dupa ce ne-a purtat prin calatoriile sale reale si imaginare imortalizate in sute de tablouri, Maria Sumanaru Pavelescu ne lanseaza o noua provocare si o noua perspectiva. Turnurile Petronas, Catedrala din Rems, Geamia Ortakoy din Istanbul, Turnul Eiffel, Coloana Infinitului a lui Constantin Brancusi si o poarta maramureseana care cuprinde in arcul ei deschiderea catre Biserica din Ieud, toate au un comun perspectiva pe care doar ochiul unui architect o putea reda cu atat de mult talent. Noua perspectiva a creatiilor Mariei Sumanaru Pavelescu este o metafora a profunzimilor plastice pe care le exprima. Fiecare tablou releva spiritualitatea creatiilor arhitectonice si artistice reprezentand astfel si o calatorie in adancul sufletului omenesc, o declaratie plina de admiratie, plina de candaore fata de frumosul din om.
Opera Mariei Sumanaru Pavelescu este un taram in care raul nu poate patrunde. Nici uratul si, se pare, nici timpul.
De fapt, cel care priveste cele mai recente creatii plastice ale pictoritei architect se poate intreba daca aceasta a descoperit cumva secretul care poate face timpul sa curga invers, al revigorarii creatoare fara sfarsit.