FLACARATV: Iubirea dulce si duruta Mihai Eminescu -Veronica Micle, numai moartea i-a despartit. Istoric, Scrisori (Autoare: Sorina Severin)
Oare cum ar fi aratat poeziile lui Mihai Eminescu daca nu ar fi fost inspirat de Ingerul Blond, asa cum o alinta poetul pe cea care i-a furat inima pentru totdeauna, Veronica Micle? Au trait o iubire pasionala, iar scrisorile prin care-si alinau dorul au ramas martore ale unei povesti de dragoste eterne. Mihai Eminescu si Veronica Micle s-au nascut in 1850, el la 15 ianuarie, ea la 22 aprilie, si tot amandoi au pasit in lumea de dincolo in anul 1889, la doar 50 de zile distanta. Iubirea lor a creat unele dintre cele mai frumoase poezii de amor ale literaturii romanesti. Se spune ca s-au stins din prea multa dragoste, neavand parte de acel final frumos ca in povesti.

Prima intalnire in orasul muzicii clasice

Ce doi s-au vazut pentru prima data la Viena, in anul 1873, unde Eminescu era student, iar Veronica venise sa-si trateze o problema de sanatate. Desi avea doar 22 de ani, tanara era deja mama a doua fete, fiind casatorita inca de la 14 ani cu profesorul universitar Stefan Micle, mai mare ca ea cu 30 de ani. Veronica nu si-a iubit niciodata sotul, dar l-a respectat pana cand acesta a inchis ochii pentru totdeauna. Sageata lui Cupidon i-a atins inima lui Eminescu, acesta fiind vrajit de farmecul femeii cu par bogat, de culoarea aramei si de ochii ei albastri. In capitala Austriei, cei doi s-au indragostit, insa Eminescu a fost nevoit sa plece la Berlin, iar Veronica era asteptata la Iasi, langa familie.

Idila sub teii din Copou

Intors de la studii, Mihai Eminescu s-a stabilit in Iasi, unde s-a reintalnit cu Veronica si a inceput sa frecventeze casa sotilor Micle, la cenacluri literare. S-au intalnit in particular in parcul Copou, insa aceste plimbari dau nastere la barfe, iar in scurt timp sotul Veronicai a inceput sa primeasca scrisori compromitatoare. Eminescu a decis sa se mute la Bucuresti, iar relatia dintre ei s-a racit, desi continuau sa-si scrie frecvent. Intr-o scrisoare, Eminescu ii scria:
- Tu ai fost si esti viata mea, cu tine s-a inceput si s-a incheiat si, daca nu traiesc pentru a gandi macar la tine, nu am la ce trai.

Piedici in calea relatiei

Dupa moartea lui Stefan Micle, in anul 1879, se parea ca in sfarsit cei doi aveau ocazia sa-si traiasca povestea de dragoste. Insa destinul le-a fost din nou potrivnic. Veronica a inceput sa aiba dificultati financiare, iar Eminescu nu o putea ajuta deoarece isi schimba des locul de munca. In plus, prietenii lui Eminescu s-au opus relatiei lor, considerand-o pe Veronica o femeie de moravuri usoare. Se spune ca Titu Maiorescu era cel care a alimentat aceste barfe, deoarece Veronica a depus marturie impotriva lui la un proces. Mai mult, acesta se temea ca geniul lui Eminescu va apune daca o va avea mereu alaturi pe muza poeziilor sale.

Necazurile se tin lant

Veronica a venit pentru o scurta perioada la Bucuresti, iar dragostea lor a fost binecuvantata cu un copil, care insa s-a nascut mort. Insa cei doi inca au sperat ca vor fi fericiti si si-au facut planuri de casatorie, care insa nu s-au concretizat niciodata. Frumusetea Veronicai a atras mereu admiratori si chiar prietenii lui Eminescu, I. L. Caragiale si Ioan Slavici, au incercat, fara succes, sa-i cucereasca inima. Gelos, Eminescu a dat crezare zvonurilor la adresa infidelitatii Veronicai si a decis ca este mai bine sa puna capat relatiei lor.

Inceputul sfarsitului

In anul 1883 au aparut primele semne ale bolii poetului, iar cei din anturajul celor doi au acuzat-o pe Veronica de indiferenta, desi ea se afla in aceasta perioada la Iasi si el la Bucuresti. Dupa insanatosirea poetului, ei au mai dat o sansa iubirii lor, iar Veronica s-a mutat cu fetele la Bucuresti. Parea ca lucrurile intrasera din nou pe fagasul normal, Veronica chiar i-a dedicat lui Eminescu un volum de poezii scrise de ea.
- Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o marturisire de nestearsa dragoste, acestea erau cuvintele asternute pe coperta primului exemplar.

Iubire dincolo de moarte

Problemele de sanatate ale poetului recidiveaza si el a a fost lasat in grija familiei de la Botosani. A inceput un nou cosmar, deoarece sora acestuia a refuzat sa o lase pe Veronica in apropierea lui. In 1889, Eminescu a fost internat intr-un sanatoriu, unde s-a stins la 15 iunie 1889. Durerea pierderii a fost prea mare pentru Veronica, care s-a retras la Manastirea Varatec, unde a transcris intr-un jurnal toate poeziile pe care i le dedicase lui Eminescu si pe cele care i-au fost dedicate ei. In noaptea de 3 inspre 4 august Veronica a inghitit un flacon de arsenic si s-a alaturat in nemurire iubitului sau.

xxx

Doua scrisori dureros de dulci ale lui Mihai Eminescu trimise Veronicai Micle in 1879, publicate in vara anului 2000 in cartea Dulcea mea Doamna / Eminul meu iubit (Ed. Polirom, Iasi), corespondenta inedita ingrijita de dna Cristina Zarifopol-Illias. Preluare de pe site-ul Romania Literara:

Dulcea mea amica,
Nevenind trei zile in oras, caci am petrecut la tara, am primit abia astazi scrisoarea ta sosita de trei zile. Te credeam la vie si nu cutezasem sa-ti scriu. Iar acum luand condeiul in mana, ma simt incapabil de-a scrie macar un sir cuminte, caci indata la primirea scrisorii tale gandul cel intii a fost sa plec numaidecat la Iasi. Dar lucurile imi sunt la tara si afara de asta stii ca am un plan economicos cu batranul meu, asupra reusitei caruia nu sunt inca luminat. E verosmil ca nu va succede. Eu voi fi deja la 1 Septembrie noaptea in Iasi cel putin pentru a-ti strange mainile inca odata et pour que je me grise encore une fois en te voyant. Sunt incapabil de-a gandi ceva, incapabil de-a lucra si mii de idei care de care mai curioase si mai nerealizabile imi strabat capul intunecandu-mi hotararea. Un lucru stiu si voi hotarat: sa fii a mea si pentru totdeauna. Nici nu imi pot inchipui alta viata decat in apropierea ta si numai sub conditia aceasta voi in genere sa traiesc. Altfel la ce-as mai tarai o existenta de care mi-a fost sila, de la care n-am avut nimic decat dureri si in cazul cel mai bun urat. Stiu ca-ti scriu lucruri fara nici o legatura si c-as vrea mai bine sa te tin de mana decat sa-ti scriu. Dar tu stii toate, ce sa-ti mai spun ceea ce stim de mult amandoi, ceea ce pururea vom sti, ceea ce spus si nespus intre noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renascand. De mii, de mii de ori!
Te rog mult nu mai uita.
Mihaiu
Botosani, 29 August, 1879

Draga si dulcea mea amica,
De cand ai plecat tu, n-a plecat numai fericirea ci si linistea si sanatatea mea. Dureri reumatice am inceput a simti in picioare, insotite ca totdeauna de dese batai de inima. Nu este, nu poate fi mai mare deosebire decat intre mine acum doua saptamani si intre mine astazi. De unde eram cu tine, fericit si multumit, acum sunt singur, nemultumit, rau dispus prin singuratate si boala, obosit de viata. Veronica, draga Veronica, cand nu m-ei mai iubi, sa stii ca mor. Iti scriu tarziu pentru ca abia alaltaieri m-am mutat. Adauga pe langa asta, ca abia in ziua de Sf. Dumitru am gasit casa, c-am trebuit sa-mi mut lucrurile din doua locuri, ca pe langa aceasta s-a mutat si redactia si tipografia, apoi ca am zilnic de lucru pe langa tribulatiunile mele personale si vei intelege de ce am preferat a nu-ti scrie, decat a-ti scrie in fuga. Cand gandesc la tine mi se umplu ochii de lacrimi si nu mai gasesc cuvinte sa-ti spun ceea ce de-o mie de ori ti-am spus: ca te iubesc. Aceasta unica gandire, care e izvorul fericirii si a lacrimilor mele, aceasta unica simtire care ma leaga de pamant e totodata si izvorul ingrijirilor mele. Veronica draga, au n-am fost noi prea fericiti intr-o lume, in care fericirea nu poate exista? Este in lume asta destul loc pentru atata iubire cata o avem? Nu este amorul nostru o anomalie in ordinea lucrurilor lumii, o anomalie pentru care cata sa fim pedepsiti? Se potriveste amorul si suferintele noastre cu o lume in care basseta, invidia, rautatea domnesc peste tot si pururea? Si cand gandesc ca in viata mea compusa din suferinte fizice si rele morale ca o exceptie tu mi-ai dat zile aurite, pot crede in dainuirea acestei exceptii? Dulce si draga Veronica, doresc ca amorul unui nenorocit ca mine sa nu fi aruncat o umbra in viata ta senina, in sufletul tau plin de veselie precat e plin de un gingas si nesfarsit amor. Iubeste-ma si iarta-mi pacatele, caci tu esti Dumnezeul la care ma inchin. Deacuma-ti voi scrie mai des, desi sarmanele foi sunt departe de-a plati o singura imbratisare a ta - dulcea mea copila. Am sarutat cel putin aceasta foaie care va intra in mainile tale cele mici, de la care asteapta toata fericirea
al tau
Eminescu
Bucuresti, 31 Oct. [1]879

(Sursa: flacaratv.md)