EVENIMENTUL ZILEI: Sueta la un sprit de vara. Tiganie, muzichie si politichie cu Damian Draghici. (Autor: Mihnea-Petru Parvu)
A mancat din ce-a cantat. Sau din cersetorie. Apoi, a trait visul american, la propriu. S-a intors acasa doar ca sa plece iar. Si sa se intoarca din nou. Lui Damian Draghici mai bine i-ai smulge inima din piept decat sa-i iei naiul de la gura. S-a nascut intr-o familie de tigani lautari din Bucuresti si ii era scris in stele sa cante la nunti, botezuri si alte paranghelii. Numai ca, la 19 ani, a fugit in lumea larga. A trait din muzica si cand n-a avut unde sa cante a cersit la coltul strazii. Nomad, prin genetica etniei sale, a colindat prin toata Europa si a zburat si peste ocean. In America a dat lovitura si a devenit celebru. Naiul sau este comparat cu al celebrului Gheorghe Zamfir. S-a umplut de bani si si-a dublat masa corporala. Femeile roiau in jurul sau ca mustele la miere. Apoi, s-a lasat de mancare si bautura si s-a apucat de politica. A ajuns senator si, acum, se joaca de-a europarlamentarul. Numai muzica il mai leaga de trecutul sau colorat. Damian Draghici e un gagiu misto! A dat jos 60 de kilograme A slabit ingrozitor, s-a tuns, ras si frezat. E o umbra a barbatului solid, cu plete si barba, care innebunea femeile. Cate kilograme a dat jos si in cat timp? S-a infometat sau a tinut o dieta anume? Damian Draghici isi framanta palmele mari, ca de salahor. E serios, cum ii sade bine unui politician:
- Am dat kilele jos de-a lungul mai multor ani. Dupa ce am terminat cu Damian's brothers a fost mai usor. Acolo, cu tiganii mei, era greu. Mancarea si bautura intretineau starea de spirit!.
Povesteste ca atunci cand s-a reintors in Romania, in 2006, avea 81 de kilograme:
- Dupa trei ani ajunsesem la 150 de kile! Schimbasem garderoba de mai multe ori. Da' n-am facut foamea! Doar cand eram mic. Am inceput cu piept de pui si salate, dupa care am dat-o in vegan!.
Da' nu-i e dor, cateodata, de o fleica grasa, pe gratar si-un sprit rece? Acum se mai alinta cu cate un peste la gratar pe luna:
- Mancarea a devenit pentru mine neimportanta. La fel si bautura. Mi se face rau daca mananc carne. Se uita ai mei la mine ca la nebuni cand ma vad ca ma furajez cu morcovi, broccoli sau humus.
Ofteaza, in amintirea timpului in care bea vinul cu damigeana:
- Nu mai sunt spriturile de altadata, m-a domesticit sotia.
Acum atarna vreo 90 de kilograme.

PENTRU TINE SUNT ROM, PENTRU MINE SUNT TIGAN!

S-a lasat si de fumat, dar acum pufaie dintr-un trabuc, asa, de estetica. N-are nici lant de aur gros, la gat, si nici ghiuluri pe degete. A declarat despre el, intotdeauna, ca este tigan si nicidecum rom. Multi conationali de-ai sai, cum ar fi Madalin Voicu, au aceeasi atitudine. De ce? Se foieste pe scaun:
- Eu spun ca, in viata mea privata, ca artist, in primul rand sunt om, in al doilea rand cetatean roman si, in al treilea, ca m-am nascut intr-o familie de tigani.
Spune ca de cand s-a apucat de politica si chiar dinainte, de cand era doar un activist civic, a adoptat denumirea de rom. Conchide:
- Pentru tine sunt rom, pentru mine sunt tigan!. Dar tiganii sunt de mai multe feluri: argintari, ursari, gabori, caldarari, rudari, caramidari, spoitori, florari sau de matase. El din ce neam provine?
Rade:
- Din neam de lautari! Fanica Luca, naistul Mariei Tanase, a fost strabunicul meu patern.
Trage aer in piept si completeaza:
- Intr-un neam de lautari tigani, rar o sa vezi schimbari majore in meserie. Si n-as spune asta doar pentru tiganii lautari.

STIU CU CE SE HALESTE FIECARE INSTRUMENT!

S-a plimbat prin multe tari din Europa si a ajuns si in America. Sa fie spiritul nomad tiganesc de vina sau doar conjuncturi? Alege varianta a doua:
- Eu din start am vrut America, doar ca in viata lucrurile niciodata nu-s definitive.
Initial a vrut Italia si America, numai ca a ajuns in Grecia.
- Dumnezeu a avut un plan cu mine! Am auzit ca daca vrei sa-l faci sa rada pe Dumnezeu trebuie doar sa-i spui planurile tale.
Se stie ca a inceput sa cante pe la trei ani. Care a fost primul instrument? Raspunde pe loc:
- Tambalul! Ala mare!.
La cate instrumente stie sa cante? Se gandeste un pic:
- Nu sunt profesionist la fiecare in parte. Eu am ales naiul. Da' pentru ca eram un copil cu ADHD si neascultator am schimbat de la trei la unspe ani, sapte instrumente. La zece ani nu eram bun la niciunul. Acu', la 47 de ani, spun ca m-a ajutat indisciplina copilariei, ca o data m-a ajutat sa mananc in pribegie si a doua oara cand am ajuns producator muzical. Stiu cu ce se haleste fiecare instrument!.

SI-A SPART NAIUL DE SUPARARE

Nu e drept sa furi ultimul galben al unui sarac, cand din el isi facuse comoara! Orbului, batul ce-l poarta pribeag, sau tiganului sa-i spargi vioara! Nu se poate!, este refrenul unei cunoscute romante.I-a spart cineva naiul? Se amuza teribil:
- Mi l-am spart singur! De frustrare, ca nu-mi iesea ce voiam sa cant si de suparare, ca nu puteam sa supravietuiesc! Asta cand eram la cerseala, in Grecia, la 19 ani, l-am spart de cateva ori. Cand ma injurau ospatarii si chiar oamenii.
Cel mai celebru naist roman este Gheorghe Zamfir. L-a depasit sau mai are de munca? Artistul e modest:
- Mai am de munca. Sunt doua stiluri diferite. Marele maestru canta muzica populara si multe alte genuri: pop, clasic, pe cand abordarea mea a fost doar jazz-ul. Si mai am nevoi de un secol si jumatate sa ajung sa-l cant cum vreau io. Am mare respect pentru maestul Zamfir!.

FUGA DIN TARA SI CERSETORIA DIN GRECIA

Damian Draghici pribegit mult prin lume pana sa cunoasca succesul. Cum si cand a fugit din tara? Se cuvine o recapitulare. Cade pe ganduri:
- In mai '89, am trecut granita pe jos, pe la Naides. Un fost transfug roman, care traia in Germania, mi-a desenat pe un servetel cum a fugit el. Am tinut servetelul in buzunar un an, pana cand m-a lovit depresia in fata blocului de la Lizeanu, unde stateam. Era inainte sa ma recruteze. M-am urcat in tren cu 200 de lei la mine. Am fugit de frica, nu de curaj!.
Povesteste, infrigurat, cum a trecut din Iugoslavia in Grecia dardaind intr-un TIR frigorific:
- M-a ajutat un sarb inimos. I-am multumit, cantandu-i la nai si mi-a dat si de mancare. Apoi, m-a lasat la Salonic.
A urmat Atena si cersetoria:
- Pana la visul american am cantat prin tavernele grecesti aproape opt ani.
Dar de furat cum de nu s-a apucat?
- N-am avut ciordeala in sange. Mi-a zis mama ca daca nu invat sa cant ajung la puscarie, e sincer naistul.

MUZICA, BANII SI FEMEILE

Care e stilul sau, de fapt: etno-jazz, etno-rock sau ce altceva? E si el nedumerit:
- Acu', n-as putea sa spun. La mine e o combinatie de jazz etno-world, cu inflente de rock.
A facut bani frumosi din muzica. Cand a constatat ca e un om bogat? Se crispeaza un pic. Artistilor nu prea le place sa vorbeasca de banii lor:
- Nu ma consider un om bogat. N-am nicio avere. Am un apartament in Piata Victoriei, luat in rate, la care mai am de platit vreo 20 de ani. Am fost insurat de trei ori si am un copil. Nici masini n-am. Doar nevasta un Volkswagen. Am avut, in viata, multe decizii .
Rade in hohote. Ca tot veni vorba, ii plac tigancile sau nu, ca nu s-a insurat cu una de-a lui? Se timoreaza:
- Io n-am avut niciodata o relatie cu o roma. Nu stiu!.