(Continuare)
Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, a vorbit intr-un interviu pentru Q Magazine despre diplomatia religioasa, subiectivismul credintei si politica printre culte.

Statul roman nu este un stat laic

- Cum administrati, din functia politica, cele 18 culte religioase in relatia lor cu statul?
- Secretariatul de Stat pentru Culte nu conduce cultele religioase. Acestea sunt autonome, asa cum e normal intr-o democratie. In plus, statul roman nu e un stat laic asa cum vehiculeaza diversi oameni care vor sa induca opinia lor conform careia statul ar trebui sa fie laic in sensul de a fi total dezinteresat de religie si chiar impotriva religiei. Dimpotriva, pentru statul roman, religia, cultele religioase au un aport eminamente pozitiv in societate si este important ca mai ales aceste 18 culte religioase, in care se regasesc peste 99% din cetatenii Romaniei, sa fie active in spatiul public. Asadar, suntem intr-un regim de neutralitate a statului in plan religios, in sensul ca niciun cult nu e privilegiat, nu avem o biserica de stat, ci toate cultele sunt egale in fata legii. In acelasi timp, aceasta neutralitate este, cum spuneam, conotata pozitiv, in sensul ca statul vine in intampinarea fenomenului religios.
Secretarul de Stat pentru Culte are nevoie si de o doza consistenta de diplomatie, precum si de multa, foarte multa experienta politica pentru a discerne intre interesul societatii per ansamblu, nevoile sau solicitarile locale si respectiv doleantele unui cult religios sau ale altuia. In situatii mai problematice, esti mai degraba un ambasador al Guvernului printre cultele religioase, dar si pe terenul mai larg si foarte sensibil al fenomenului religios in ansamblu, care depaseste granitele cultelor religioase propriu-zise.
In activitatea mea publica eu nu pot fi nici religios, nici antireligios, eu trebuie sa fiu democrat si responsabil, adica pe de o parte sa pun in practica vointa majoritatii, dar pe de alta parte sa nu uit nici de ceilalti, care nu intra in majoritate. Fara o capacitate sporita de dialog cu absolut toate cele 18 culte religioase, dar si cu alte organizatii ale societatii civile, fie ele seculare sau chiar antireligioase, la o adica, fara capacitatea de a ramane echidistant, nu poti exercita aceasta functie cum se cuvine.
- Puteti sa ne dati un exemplu concret?
- Sigur ca da! De exemplu, avem foarte multe comunitati de romani in diaspora pe care le tratam cu maxima responsabilitate. Va aduc aminte nu doar de Madrid si de comunitatile de romani plecati la munca in Occident, dar mai ales de Valea Timocului, Republica Moldova, romanii din Ungaria si din Ucraina. Circa 4-5% din bugetul nostru merge anual pentru diaspora, unde nu cautam doar sa intarim religios comunitatile respective, ci sa avem o contributie sub toate aspectele legate de identitatea nationala, de realitatea sociala etc. A sprijini financiar o parohie romaneasca din diaspora inseamna ca oamenii de acolo, stabiliti departe de tara, au un sprijin concret, care pentru statul roman nu inseamna sume mari, dar pentru romanii care traiesc dincolo de granite poate insemna foarte mult. Si despre asta vorbeam cand spuneam ca e nevoie de o privire mai larga: la prima vedere, nu facem decat sa finantam viata religioasa, dar in realitate, ceea ce sprijinim sunt drepturile cetatenilor romani din afara granitelor, este identitatea lor nationala, culturala, personala, este pastrarea limbii lor, este incercarea de a le asigura o educatie in limba romana, niste drepturi, un minim sprijin social.
Bucurestiul este singura capitala fara o catedrala reprezentativa
- Cum este relatia dintre stat si cultele religioase in Romania anului 2015?
- Relatia stat-culte are in centru libertatea religioasa. Aceasta are atat un sens pozitiv, afirmativ - cetatenii au dreptul de a se manifesta sub aspect religios asa cum le dicteaza propria constiinta (freedom to), cat si un sens negativ, de refuz al restrictiilor - cetatenii au dreptul ca statul sa nu le impuna cum sa se manifeste religios (freedom from the state). Tradusa in fapte, libertatea religioasa reprezinta pentru stat o obligatie, aceea de a asigura tuturor cetatenilor conditiile cele mai favorabile pentru a-si trai viata conform propriilor credinte religioase sau convingeri. In parte, aceasta este datoria Secretariatului de Stat pentru Culte. Asta facem si contribuind la salarizarea clerului si la constructia si repararea de lacase de cult. In foarte multe dintre comunitatile parohiale din tara, in special in cazul cultelor minoritare, preotii sau pastorii n-ar putea activa fara acest sprijin din partea statului. Si pentru ca se vehiculeaza diferite cifre, pot sa va dau un exemplu: in anul 2014, sprijinul acordat cultelor prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte se ridica undeva la 0,065% din PIB, respectiv 0,19% din bugetul de stat. Procentele sunt intr-adevar mici, dar nu vad cum, daca va ascundeti in spatele lor, rezolvati problema hemoragiei de fonduri publice indeosebi catre Biserica Ortodoxa Romana. Va dau exemplul sumelor consistente acordate pentru Catedrala Mantuirii Neamului! Numai anul trecut s-au acordat 47 de milioane de lei, adica mai bine de 10 milioane de euro! Am sustinut constructia Catedralei si o vom sustine in continuare, pentru ca trebuie sa renuntam la a face politica doar de azi pe maine. Trebuie sa privim inainte, iar proiectul Catedralei Neamului e unul important, emblematic nu numai pentru Bucuresti, ci pentru intreaga tara. Patriarhul Daniel si-a propus sa finalizeze lucrarile si sa sfinteasca catedrala in anul 2018, cand vom sarbatori centenarul Marii Uniri in cadrul Proiectului Romania 100.
Nu vad cum Guvernul ar putea sta deoparte si sa spuna ca nu e interesat sa sprijine un astfel de proiect, care pana la urma celebreaza si natiunea romana moderna, ca efort comun al tuturor cetatenilor de a realiza impreuna ceva de durata.
Ganditi-va ca dupa Revolutie, statul roman, indiferent de cine a fost in fruntea lui, n-a reusit sa sustina prea multe proiecte nationale, mari constructii publice etc. Daca Biserica Ortodoxa s-a angajat la un astfel de proiect, mi se pare o necesitate sa o sustinem. In plus, sa nu uitam ca Bucurestiul e singura capitala europeana care nu are o catedrala reprezentativa.
In sfarsit, banii acordati pentru construirea si repararea de biserici intra direct in economia locala: se mobilizeaza forta de munca, experti, comunitatea in ansamblul ei. Ca sa revin. Statul roman nu construieste biserici. Statul roman sprijina construirea de biserici acolo unde comunitatile locale au nevoie, intr-o logica a parteneriatului stat-culte.
- E deja o practica a tuturor guvernelor ca spre sfarsitul anului sa scotoceasca prin ce-a mai ramas din buget si sa imparta cultelor religioase. Guvernul din care faceti parte a facut la fel. De ce nu se pune capat acestei practici?
- Daca va uitati pe bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte din ultimii zece ani, sa zicem, veti vedea un varf in perioada dinainte de criza si o lunga perioada de taieri drastice. Guvernul condus de Victor Ponta a considerat ca prioritatile Romaniei sunt mai degraba in zona sanatatii, a educatiei si a altor domenii sensibile si a alocat de fiecare data la inceput de an sume mici Secretariatului de Stat pentru Culte. Dupa ce s-a constatat o redresare a situatiei economice, spre sfarsitul anului 2013, apoi iarasi spre sfarsitul anului trecut, din banii care au mai ramas s-au finantat cateva proiecte cu incarcatura simbolica foarte importanta ale cultelor religioase. Nu sunt bani dati global unui anumit cult religios, ci se finanteaza proiecte precise.
Sa luam exemplul bisericii din Madrid. Cred ca in total am acordat acolo aproximativ 800.000 de euro in doi ani. Pare ca am ajutat Biserica Ortodoxa sa-si construiasca o biserica proprie, si nici macar pe teritoriul Romaniei. Dar o parohie din diaspora nu e doar un loc de celebrare a unei credinte religioase: ea joaca si rolul de loc de intalnire a romanilor din zona respectiva, ii aduna laolalta. Prin intermediul credinciosilor si chiar al preotului in multe cazuri, multi conationali isi gasesc locuri de munca, locuinte de inchiriat, afla de diverse alte oportunitati vitale cand traiesti in strainatate. Biserica, mai ales in diaspora, joaca rolul de agentie de forta de munca, face asistenta sociala, iar pentru multi romani este unicul loc in care aud si vorbesc limba romana. Biserica ii ajuta sa se integreze in tara unde s-au stabilit, dar si sa pastreze legatura cu acel acasa care este tara lor, familia si comunitatea pe care le-au lasat in urma.
sursa: Qmagazine
(Va urma)