"Lumina" apare sub titulatura Stepan Project si contine trei CD-uri si un booklet de 80 de pagini. Este un proiect fara precedent in istoria rock-ului romanesc, finalizat după unsprezece ani de munca, la care si-au adus contributia zeci de artisti. Nu numai muzicieni, dar si pictori, fotografi, graficieni, cineasti si scriitori.
O alta premiera pentru Romania este aceea ca DVD-ul care onsoteste albumul "Lumina" vine cu o versiune SURROUND 5.1.
Lansarea oficiala este programata pe 20 noiembrie, in sala multifunctionala a Consiliului Judetean Timis, iar spectacolul va fi precedat de vernisajul expozitiei de imagini "Lumina - Stepan Project".
La Bucuresti, proiectul "Lumina" va fi lansat pe 5 decembrie, in Club A, "leaganul rock-ului si folk-ului romanesc".
Ilie Stepan este una dintre marile legende ale rockului romanesc. Compozitor, chitarist, instrumentist, orchestrator, autor si producator de muzica de teatru si film, dar si de alte proiecte artistice, realizator de radio si televiziune. Fondator al grupului Pro Musica si autorul unuia dintre cele mai impresionante cantece ale revoluției romane: "Timisoara".
Așa sumară cum este, această prezentare spune multe despre Ilie Stepan. Dar, despre acest muzician unic in Romania,vorbește cel mai bine cea mai recenta dintre realizările sale.
"Lumina" este o mare epopee de tip fusion. 33 de piese pe cele trei CD-uri. 3 bonus tracks-uri. 7 slideshow-uri. 3 videoclipuri. 2 landscape-uri pe DVD. Sunet Surround 5.1. Peste cinci ore si jumatate de muzica. Zeci de instrumente, de la cele arhaice (frunza, cimpoi, tambal, cobza, vioară cu goarna, toacă, taragot, caval) pana la cele specifice unui concert rock. Rapsozi populari, coruri religioase, solisti de opera, muzicieni folk, pop, rock si jazz. Instrumentisti de muzica electronica si computerizata.
"Muzica, in opinia mea, este in primul rand o forma de energie, o energie pozitiva. In muzica pe care o scriu eu, conceptual, exista trei mari dimensiuni: dimensiunea credintei, dimensiunea ancestralului (a originii, a pamantului pe care calci si care este de mii de ani tot acolo) si dimensiunea urbana, contemporana, de zi cu zi. Intre aceste trei dimensiuni se inscriu toate energiile noastre, inmagazinate in piesele pe care le lucram. Eu sunt un om cu credinta in Dumnezeu si nu pot sa concep ca un artist adevarat este un om fara credinta. In muzica nu exista retete, exista multa munca si mai mult sau mai putin har de la Dumnezeu. Daca muncesti mult si nu realizezi nimic, inseamna ca trebuie sa te lasi. Daca muncesti mult si realizezi cate ceva, inseamna ca esti dotat, iar daca muncesti mult si realizezi mult, onseamna ca esti ales. Ca si la precedentele doua parti ale trilogiei, si la 'Lumina' am avut bucuria de a colabora cu muzicieni care sunt varfuri in domeniile lor muzicale, care ne-au onorat prin prezenta si prestatia lor, si carora le multumim si pe aceasta cale. Albumul 'Lumina' este prinosul de dragoste si recunostinta pe care-l daruim, cu toata sinceritatea, semenilor nostri si, mai presus de toate, rugaciunea noastra catre Dumnezeu", spune Ilie Stepan.
Lista muzicienilor care i-au stat alaturi lui Ilie Stepan la realizarea acestui proiect grandios este deosebit de lunga si ne vom limita doar la mentionarea unora dintre ei: Dixie Krauser, Horea Crisovan, Mario Florescu, Doru Apreotesei, Tavi Iepan, Vasile Dolga, Vlady Cnejevici,Liviu Butoi, Doru Iosif, Adrian Dinu, Ovidiu Rusu, Carol Bleich.