Sambata, 21 septembrie 2013, Castelul Peles va gazdui un dublu eveniment. La ora 16 va debuta recitalul sustinut de ICon Arts Percussion Group, pentru ca de la ora 17 să aibă loc vernisajul expoziriei Art Nouveau - 110 ani in Romania.
Zeci de instrumente, ritm si energie, acestea sunt ingredientele reprezentariei ICon Arts Percussion Group ansamblu care a luat fiinta in 2009 la iniriativa maestrului Mircea Ardeleanu, in urma cursurilor de vara din acelasi an, desfasurate la Sibiu.
ICon Arts Percussion Group, in anii urmatori a fost prezent pe diverse scene romanesti si europene si invitat in emisiuni radio pentru recitaluri live. De asemenea anul trecut ansamblul a fost invitat de catre Drume Tide Percussion Center din Beijing sa sustina un turneu educativ in Republica Populară Chineză.
Călătoria sonoră realizată cu ajutorul spectaculoaselor instrumente membranofone, melodice si idiofone ne va purta in universuri imaginate de Theo Lovendine, Keiko Abe, Steve Reich, Mark Glentworth, Constantin Rapa, Peter Szegho, Eckhard Kopetzki si Eduardo Soto Milan.
Acest recital de exceptie, inclus in cadrul editiei a III a a Stagiunii Sunetul Muzicii, organizată de ExcesMusic, Muzeul National Peles si Radio Romania Cultural, va fi urmat de un alt eveniment: vernisajul expozitiei Art Nouveau - 110 ani in Romania.
In 2013 se implinesc 110 ani de la inaugurarea resedintei princiare si regale, Castelul Pelisor si 20 de ani de cand si-a deschis portile pentru publicul larg, devenind muzeu.
Anii 1900 au constituit pentru Europa artistica o transformare de mentalitate si o cotitura importantă prin aparitia unei conceptii stilistice novatoare, stilul Art Nouveau.
Stilul Art Nouveau a definit deopotriva sfarsitul si inceputul unui secol, conferind personalitate unei epoci si cuprinzand toate genurile artistice legate de ambientul exterior sau interior.
Regina Elisabeta si mai ales Regina Maria a Romaniei au completat colectia Casei regale, constituita initial de Regele Carol I, cu achizitii importante de piese Art Nouveau, reunite in mod fericit la castelul Pelisor din Sinaia.
Accesul la concert se face pe baza de invitatie, care poate fi obtinuta de la Muzeul National Peles, tel. 0244310 918, interior 129 - sectia Relatii publice sau completand un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-vii-editia-a-iii-a/
Programul complet al stagiunii pe:
http://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com