Ziuaveche.ro : Vine Dragobetele sa sarute fetele

Vine Dragobetele sa sarute fetele. Dragobetele se mai numeste, in functie de regiune, ‘Cap de primavara’, ‘Santion de primavara’, ‘Ioan Dragobete’, ‘Dragostitele’, ‘Navalnicul’, ‘Logodna sau insotitul paserilor’.
Sarbatoarea este specifica zonei de sud a tarii (Oltenia, Muntenia si partial Dobrogea). Obiceiul are o traditie milenara si marcheaza inceputul primaverii, renasterea naturii, a dragostei, a apropierii.
In trecut, comunitatea era foarte interesata de ce se intampla in aceasta zi, deoarece, astfel, membrii ei puteau afla la ce nunti vor merge toamna. In dupa-amiaza zilei, toata suflarea, atat cei care faceau parte dintr-un cuplu, cat si cei singuri, petreceau, jucau sau cantau, fiindca se credea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.
In traditia romaneasca, Dragobetele marca inceputul primaverii, fiind tinut in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era intamplator aleasa, marcand inceputul anului agricol. Este momentul in care intreaga natura renaste, pasarile isi cauta cuiburi si, dupa unele credinte populare, ursul iese din barlog. Odata cu natura, reinvia si iubirea, iar Dragobetele marca ziua in care intreaga suflare sarbatorea innoirea firii si se pregatea pentru venirea primaverii.
Divinitate mitologica asemanatoare lui Eros (zeul iubirii, in mitologia greaca) si Cupidon (sau Amor, zeul roman al dragostei), Dragobete, cunoscut si sub numele de Dragomir, este considerat, in credinta populara romaneasca, fiul Babei Dochia. Navalnic si nestatornic, Dragobetele se diferentiaza de blajinitatea Sfantului Valentin din traditia catolica si este inchipuit ca fiind un flacau voinic, chipes si iubaret, care salasluieste mai mult prin paduri.
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu petitor si ca un nas ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor romanii au transformat Dragobetele, acesta ajungand sa fie considerat ‘zanul dragostei’, zeitate ce ii ocroteste si le poarta noroc indragostitilor. A devenit protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de Dragobete, iubire care tine tot anul, precum cea a pasarilor ce ‘se logodesc’ in aceasta zi.
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii, de ziua lui organizandu-se petreceri, prilejuind, astfel, infiriparea unor noi iubiri, logodne si chiar casnicii. Odinioara, deDragobete, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele saruta fetele!’.
Credintele populare referitoare la aceasta sarbatoare sunt multe. Astfel, in popor se spunea ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli, si mai ales de febra, si ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.
In dimineata zilei lui Dragobete, invesmantati in straie de sarbatoare, flacaii sifetele se intalneau in centrul satului sau in fata bisericii. Daca vremea era urata, se strangeau in casa unuia dintre ei, unde se tineau de jocuri si de povesti. Insa, daca vremea era prielnica, porneau in cete, cantand, catre padure sau prin luncile din apropiere, unde baietii adunau lemne pentru foc, iar fetele culegeau ghiocei, violete si tamaioasa, flori de primavara si plante miraculoase, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi la descantece de dragoste. Adunati in jurul focurilor aprinse, flacaii si fetele stateau de vorba, transmite Agerpres.
In unele zone, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa, despre care se spunea ca e ‘nascuta din surasul zanelor’ (‘apa zanelor’), era pastrata cu grija, existand credinta ca avea proprietati magice: facea fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca deDragobete nu erau zapada si fragi, fetele adunau apa de ploaie sau luau apa de izvor pentru spalatul parului.
In Mehedinti, exista obiceiul numit ‘zburatorit’, potrivit caruia, la pranz, fetelese intorceau in fuga spre sat. Fiecare flacau urmarea fata care ii era draga. Daca baiatul era iute de picior si o ajungea, iar fata il placea, goana se sfarsea cu un sarut in vazul tuturor. Acest sarut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel putin un an de zile. Nu de putine ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevarate,Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunti se mai pregatesc pentru toamna. In Ardealul de sud-vest (de pilda, in zona Orastiei),Dragobetelui ii corespunde sarbatoarea Popelnicului. Tinerele merg sa culeaga planta omonima, cu ale carei frunze isi spala parul. Popelnicul se culege dupa un ritual prestabilit: fetele merg pe ascuns, nespalate si nemancate, inca de la sfarsitul noptii. Ele lasa ca ofranda paine si oua sau paine cu sare si culeg planta. Tinerii fac hore in camp si, daca vremea este frumoasa, merg sa culeaga ghiocei.
Uneori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, pentru a le merge bine peste vara.
De la aceasta sarbatoare nu lipseau nici cei mai in varsta, ziua Dragobetelui fiind ziua in care trebuia sa aiba grija de toate orataniile din ograda, dar si de pasarile cerului. In aceasta zi nu se sacrificau animale pentru ca astfel s-ar fi stricat rostul imperecherilor.
Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat, pentru a fi dragastoase tot restul anului, in timp ce barbatii erau atenti sa nu le supere pe femei, pentru ca altfel nu le-ar fi mers bine.
Sarbatoarea dragostei era socotita de bun augur pentru treburile marunte, insa nu si pentru cele mai importante. Deoarece exista credinta ca Dragobetele ii va ajuta pe cei gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat ceilalti, oamenii respectau aceasta sarbatoare la fel ca si pe cele religioase - nu munceau, doar isi faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele mai indraznete care chiar isi doreau sa fie ‘pedepsite’ de Dragobete. Chiar daca mai ‘pedepsea’ femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc tinerilor, in general, siindragostitilor, in mod special.