Desi scriitoarea Areta Sandru a incetat sa mai existe fizic, a ramas in inimile oamenilor care i-au citit cele 6 carti, dar si in inimile celor care i-au fost prieteni apropiati.
Areta Sandru (n. 25 iulie 1950, Lazuri, Satu Mare, d. 18 mai 1991, Bucuresti) este o scriitoare si jurnalista importanta din perioada anilor 80, care a trait si creat ca o flacara. A fost membra a Uniunii Scriitorilor din Romania din anul 1977 pana in 1991.
A murit in 18 mai 1991, cand mai avea doua luni pana sa implineasca 41 de ani. A lasat in urma sa 6 carti de proza publicate si multe proiecte pe care timpul scurt al vietii nu i-a ingaduit sa le finalizeze.


- Draga Areta Sandru, iti mai aduci aminte ce motive, ce "evenimente" din viata ta te-au condus spre proza, spre scrierea prozei?
Areta Sandru: - Sigur. Prin anii liceului am participat, nu tocmai din intamplare la sedintele unui cenaclu literar cu traditie: G. Bacovia. M-am invatat ca o anume disciplina si inainte de a-mi citi propriul meu tex, o poezie, abia dupa trei ani, am invatat sa-i asulct pe altii. Intr-o zi, la cenaclu a venit scriitorul Andrei Ciurunga. Purta sub brat doua caiete de o suta de file; aici am inceput sa scriu de luni pana luni, cand le schimbam intre noi, poezii, intamplari, sa povestesc o strada, un om, o carte. Fara sa stiu acest om mi-a decupat intr-o alta zi un fragment din acest caiet si l-a trimis pe adresa Luceafarului la Fanus Neagu. In 1970, ziua de 25 iulie a cazut intr-o sambata. Implineam 20 de ani si aveam sa debutez inr-o revista care avea sa-mi gazduiasca o parte din prozele de mai tarziu.
- Crezi in romanl traditional? In ce consta noutatea scriiturii tale fata de romanul traditional romanesc? Iti propui o anume noutate?
- Toti avem o experienta de viata, depinde ce vrem sa scoatem din ea intr-o carte. Aceasta experienta a trebuit oricum cernuta printr-o sita si ales ce corespunde fiecarei personalitati in parte. A te opri la un moment dat la faptul divers intr-o povestire pare la fel de important si la fel de impresionant ca a aduce in discutie infinitele relatii dintre oameni. Drumurile, orasele, intamplarile la care devii martor, altele in care esti implicat sau te implici singur, calatoria cu trenul, cu avionul, cu personalul niciodata nu m-am plans ca sunt prea multe si niciun efort nu a fost inutil.
- Stiu ca a discuta astazi despre "experienta de viata" starneste intotdeauna iritare. Sper ca nu in cazul tau...In acest sens, as vrea sa te intreb daca experienta de gazetar la un mare cotidian - are o influenta benefica asupra scrisului tau?
- Scriitorul are nevoie de gazetarie. Este una dintre sansele lui de care trebuie sa stie si sa invete sa beneficieze. Pentru ca aici el gaseste realitatea de care are nevoie, stiut fiind ca fictiunea este in fiecare dintre noi. Lucrul cel mai important pentru un scriitor sunt drumurile si contactul cu oamenii.
- Poti sa-mi relatezi un "caz" deosebit din viata ta de gazetar despre care ai dori sa scrii oricand un roman ? Sau poate fi vorba de un ins anume care iti staruie in memoria de scriitor...
- Nu exista un caz anume. Asa dupa cum nu exista un ins anume. Exista in schimb dialoguri si destine.. Fiecare om suporta in viata cel putin o infrangere. Cei puternici vor face din amarul ei sa se ridice speranta. Va fi o carte nu numai fictiune, nu numai eveniment, ci si una si alta. Va fi o carte in care probabil se va vorbi despre tot ceea ce este reportaj al vietii interioare.
- In ciuda sufletului tau deosebit de bun - esti o prozatoare retrasa. Nu participi la anchete, nu te-am vazut niciodata batand cu pumnul in masa, nici macar despre proza ta nu mi-ai vorbit prea mult. Crezi ca e buna retragerea asta? E de fapt o retragere strategica sau una "naturala"?
- Sa discutam despre sufletul bun al cuiva incepe de la un timp incoace sa sune a repros. Nu am sufletul nici mai rau nici mai bun decat il am si nimeni nu mi-l poate face altfel decat este el in realitate. Ca sa fii generos trebuie sa ai curaj. Important e sa n trisezi si sa fii lucid. N-am batut niciodata cu pumnul in masa si nu pentru ca n-as avea pumni. Ceea ce stiu foarte sigur este: 1.cu un pumn care doare nu mai poti scrie un timp; 2.mie, cand ma aflu in preajma unei mese imi vine sa scriu, nicidecum sa sa dau cu pumnul in ea. Si la urma urmei, la ce bun? Despre prozele mele nu vorbesc pentru ca le scriu si mi se pare destul. Nu particip la anchete si nu pentru ca nu as avea ce sa spun intr-un dialog. Cand nu sunt pe teren sau la redactie ma gasesti sigur acasa. Asta e. Mie imi place sa stau acasa. Sunt un om de interior. Un gazetar are foarte putin timp pentru scris proza. Ma refer evident la cei care scriu proza. Si pentru ca nu pot trai fara sa scriu proza imi organizez in asa fel viata si timpul incat sa pot scrie. Iar o carte, toata lumea o stie, se scrie in singuratate. A sta lanaga masa de lucru nu inseamna a fi retras. Imi place disciplina pe care mi-am impus-o singura.
- Te intereseaza generatia din care faci parte? Ai afinitati cu ai tai colegi de scris? Ai incercat sa le citesti cartile? Ce parere ai?
- Generatia mea este dupa opinia unora inca neasezata. S-ar putea sa fie sau sa nu fie asa. Comunicam poate mai putin decat alte generatii si mai multi insista asupra lipsei acesteia de comunicare. Nu se poate totusi contesta ca ea este o realitate nu numai biologica ci si una spirituala. Daca mi se spune ca fac parte din generatia celor care au inceput sa scrie si sa publice dupa anii '70 poti sa fii sigur ca tot de atunci lupt pentru afirmarea ei. Cartile colegilor mei imi dau echilibrul de care am nevoie. Scrisul lo imo ofera o adevarata sarbatoare. Cartile a doi autori din generatia mea, Adriana Bittel si Bedros Horasangian, au fost cele mai frumoase cadouri pe care le-a putut primi la sfarsitul anului trecut. Le astept in continuare pe cele semnate de Gabriela Adamesteanu, Mircea Nedelciu, Vasile Andru, Eugen Mihaescu, Sorin Preda. Nu sunt numai acestia, dar e dificil sa intocmesti liste, iar eu sunt din ce in ce mai putin adepta lor. Ma bucura cartile bune ale colegilor mei. Ele ma stimuleaza, cred ca acesta e adevarul.
- Ai scris o carte de reportaj cu un titlul emblematic: "Jur ca voi spune adevarul!". Crezi ca in scrierea unei carti, scriitorul trebuie sa urmareasca redarea cu ostentatie a adevarului?
- A spune adevarul, a fi cat mai aproape de el inseamna si un act politic. Adevarul trebuie spus. Uneori nu e prea comod sa-l rostesti. Adevarul nu trebuie spus niciodata cu ostentatie. In cartea mea de publicistica am incercat sa-l rostesc simplu. La urma urmei nu poti sa scrii decat adevarul. Si nu intotdeauna e un lucru atat de simplu.
- Ai maestri? De la cine ai invatat cel mai mult pentru scrisul tau?
- Acesti maestri nu sunt altcineva decat scriitorii la operele carora ma intorc mereu. M-au fascinat si ocntinua sa ma facsineze, dar eu am incercat si mi-am dat seama ca trebuie sa descopar printr-un fel al meu personal ce cale trebuie sa urmez. Este foarte important ca atunci cand scrii sa nu te gandesti la ei, sa cauti sa uiti de ei. In ultimul timp ma observ scriind cat mai simplu, mai scurt, mai precis. Gandesc cinematografic si nu stiu daca e bine sau nu pentru ceea ce-mi propun mai tarziu. Hemingway, Salinger, Cehov, Tenessee Williams, Nathalie Sarrute, Truman Capote au pe langa subtilitate si ingenuitate o mare caldura fata de personaje. La ei omenescul si si viata isi pastreaza forta. Imi iubesc ca si ei eorii si caut sa-i apar in fata absurdului si nedreptatii. Eroi de fictiune, ei au nevoie de oameni, de sentimente autentice, de prietenie, de dragoste, de iluzie si nadejde.
- Ce crezi despre finalul acesta de roman: "Daca dragostea nu e, nimic nu e..."?
- Este un mod de a comprima intr-o metafora cuprinsul cartii sale. Una dintre ultimele carti pe care Marin Preda si-a pus B.T.-ul a fost se pare a mea. Redactorul acelei carti, Florin Mugur, am aflat printre primii de subiectul acestei carti uriase. Nu era numai entuziasm cand vorbea despre ea. Era mai mult decat atat. Poate constiinta de a-i fi trecut prin mana o asemenea carte. Poate nerabdarea de a sti ca peste putin timp ea va ajunge in mana cititorilor. Emotie, dar si incordarea de a da drumul unei opere care a devenit o carte de referinta a lui Preda.
Finaul acestei carti ne arata ca nimic nu se poate face fara nebuneasca necesitate de a iubi.
- Obosesti atunci cand scrii? Cum eviti repetitiile? Ce cuvinte nu-ti place sa folosesti intr-o carte?
- Scrisul imi ofera o mare odihna. Scriu la o carte dupa o zi de munca, de teren, de gazetarie. Intr-un fel viata celui care scrie se aseamana cu a alergatorului de cursa lunga. pe tot traseul esti singur si esti lipsit de prezenta antrenorului. Si eu si el stim insa ca la sfarsitul fiecarei curse nu suntem singuri. Ca cineva ne asteapta. Gandul acesta este reconfortant si te poate sustine chiar si in clipele cele mai dificile ale traseului pe care-l strabati. O cursa poate dura cativa ani. Vreau sa-ti spun ca peste putin voi ajunge la sosire cu una dintre ele. Intre timp, mi-am dat insa startul pentru inca o cursa pentru care ma antrenez de mult, de foarte mult timp. Nu e niciun paradox. La urma urmei, in ce altceva se numara viata unui autor daca nu in suma cartilor sale. Dupa fiecare carte am avut mereu sentimentul ca ar mai fi fost cate ceva de facut in ea. Neputand sa rescriu o carte dupa aparitia ei, m-am apucat de alta. Si totul a fost luat de la inceput. Cuvintele care nu-mi plac sa le folosesc intr-o carte sunt acele cuvinte pe care n-o sa le gasesti niciodata in cartile mele.

Areta Sandru debuteaza editorial in anul 1977, cu volumul de povestiri "Valiza cu zapezi" (Editura Junimea). Alte volume publicate: "Jurnal de una singura" (proza scurta, Editura Eminescu,1979); "Jur ca voi spune adevarul" (publicistica, Editura Cartea Romanesca, 1983); "Glontul de portelan"" (roman, Editura Cartea Romaneasca, 1984); "Magazinul de clepsidre" (nuvele si povestiri, Editura Eminescu, 1987); "Podul de vise" (roman, Editura Militara, 1989).
Alte texte literare ale Aretei Sandru au fost cuprinse in diverse antologii de proza si publicistica, dintre care amintim "Intoarcerea la izvoare" (Editura Eminescu, 1988).
A mai scris un volum de poezii, unul de publicistica si o piesa de teatru (toate in manuscris).