BSB, retailer-ul de moda pentru femei, anunta deschiderea celui de-alea douazecelea magazin din Romania, odata cu inaugurarea Mega Mall, centrul comercial din Capitala, care va fi lansat pe 14 mai. Tot anul acesta, compania condusa de Vangelis Poulios aniverseaza 10 ani de cand se afla pe piata din Romania.
Cifra de afaceri a BSB Fashion a crescut cu 10% in ultimii 2 ani, George Carabas, directorul economic al companiei, vorbind despre o crestere organica, dictata de evolutia pietei. Dupa ce in 2013 au aparut patru noi magazine BSB, doua in Bucuresti si doua in provincie (Timisoara si Cluj), 2014 a fost marcat prin deschiderea unuia singur, in Craiova. 2015 a debutat cu inaugurarile simultane din Lotus Center Oradea si Arena Mall Bacau.
Magazinul ce urmeaza a fi deschis in Mega Mall va avea aproximativ 100 mp iar designul sau va trasa coordonatele urmatoarelor magazine BSB. Astfel, el pastreaza nota minimalista recunoscuta din celelalte spatii ale brandului punand, insa, si mai mult accent pe functionalitate. Ne dorim sa ii oferim clientului nostru o experienta de shopping cat mai placuta, in care prim planul sa apartina hainelor pe care acesta le cauta. Profilul clientei BSB este femeia tanara, dornica de experiente noi pentru care factorul timp este foarte important iar in magazinele noastre ea primeste consiliere vestimentara specializata pentru shopping rapid, relaxant si corect”.
Pe fondul unei cresteri a vanzarilor resimtite la inceputul acestui an, retailerul are programate inca doua deschideri pana in decembrie 2015, reusind astfel sa fie reprezentat in cele mai importante orase din Romania.
Planul de extindere va continua cu circa 4 noi magazine anual iar el este sustinut de o reorganizare la nivelul echipei de vanzari, aceasta fiind impartita intre 4 area sales managers care asigura o mai buna implementare a strategiei, adaptand-o profilului fiecarei zone a Romaniei.
Povestea brandului BSB a inceput in Grecia in 1980 fiind acum prezent in peste 20 de tari.