Jurnalul National : Azi e ziua ta, Ana-Maria Paunescu

"Mi-am lasat cea mai mare parte din noroc in copilarie, langa lumina familiei mele complete si langa speranta ca ziua de maine poate fi si altfel decat complicata"

Ana-Maria Paunescu implineste astazi 22 de ani. Jurnalul National ii ureaza "La multi ani!"

"Am fost un copil norocos - nu stiu daca si talentat, despre talent, mi-e inca greu sa vorbesc, dintr-un fel de timiditate pe care unii o inteleg ca atare, dar pe care altii sunt constienta ca o socotesc nepotrivita - si am, de multe ori, senzatia ca mi-am lasat cea mai mare parte din noroc in copilarie, langa lumina familiei mele complete si langa speranta ca ziua de maine poate fi si altfel decat complicata. Am decis, totusi, sa iau cu mine, in viata de om mare, dreptul de a crede in miracole, in miracolele acelea de fiecare zi care ne smulg cate un zambet sau cate o lacrima, care ne ajuta, fara sa ne ceara explicatii, sa intelegem, din cele mai simple gesturi, adevaruri pe care cei dragi nu intotdeauna indraznesc sa le rosteasca, din prea multa timiditate, din teama sau dintr-un surplus discret de tandrete. Am mai adus aici, in realitatile de astazi, in haosul care ne prinde pe toti in jocul sau, si libertatea de a paria pe nebunii, de a construi chiar si atunci cand nimeni nu mai crede ca se poate, de a merge inainte, chiar si-n clipele in care mi se pare si mie ca nu mai exista destinatii valide. Cea mai inspirata nebunie pe care am facut-o, de cand ma consider om mare - si singura pe care am puterea sa o recunosc si pe care am curajul sa mi-o asum public, impartasind-o cu cei care-mi sunt alaturi de dincolo de tipar - a fost sa iau in maini revista "Flacara lui Adrian Paunescu" si sa decid, acum mai bine de doi ani, ca e momentul sa ma implic in demersul de a o duce mai departe, implinind astfel un nerostit juramant de credinta fata de tatal meu, in semn de continuitate si respect. In rest, celelalte nebunii din povestea mea, inspirate sau nu, asumate sau nu, probabil ca, daca o sa-mi fac ordine in ganduri, vor intra candva in zona literaturii, unde nu vor mai putea fi judecate decat din punct de vedere artistic. Imi place sa cred ca am reusit sa pastrez undeva, in inima, cate ceva din fiecare perioada a vietii mele de pana azi, putina copilarie, putina adolescenta, putin curaj si putina timiditate, ca sa nu ma dau batuta, nici la 20, nici la 21 si, iata, de astazi, nici la 22 de ani. Am cam pierdut pe drum, in timp ce incercam sa ma maturizez frumos si sa inteleg ce e de inteles din tristetea si din singuratatile mele, increderea in mai bine, increderea oarba in oameni si increderea nemarginita in destin, dar am continuat sa cred fara ezitare in prietenie, in dragoste si in adevar. Si nu-mi pare rau deloc. Uneori, am impresia ca sunt datoare sa cred si in lumina, macar pentru a rasplati cumva darul de a ma fi nascut pe 25 decembrie, in sfanta zi de sarbatoare, cand, intr-un fel sau altul, toti cei dragi sunt mai aproape de noi. Ma uit in urma, din cand in cand, mai ales in momentele in care raman singura cu mine insami si am vreme de intrebari, si nu-mi dau seama unde sunt cei 22 de ani pe care ii implinesc, nu-mi dau seama unde anume mi-am lasat trecutul, nu-mi dau seama exact nici macar unde mi-am lasat viitorul. Dar acum, cand mi s-a mai trecut un an in acte si-n inima, probabil ca a venit momentul sa incerc cu adevarat sa aflu, sa gasesc raspunsuri si sa le iau cu mine mai departe, in aceasta calatorie paradoxala, cu multe gari si cu multe despartiri, cu multe revederi si cu multe anotimpuri, pe care unii o numesc conventional viata si de care prea putini invata la timp sa se bucure..."