Un transport ilegal de 40 de tone de fier a fost oprit de jandarmi, dupa doua ore de panda, in zona Portii Spatiale a Combinatului. Cele doua camioane incarcate cu brame, sub forma unor placi, aveau ca destinatie centrele de colectare a fierului vechi din Movileni. Daca ar fi apucat sa-l comercializeze, cei doi soferi ar fi obtinut pe marfa in jur de 20.000 de lei.

Jandarmii au plecat in urmarirea celor doua transporturi, pe care le-au oprit, legitimandu-i pe conducatorii auto. Marcel C., in varsta de 37 de ani, si Marian N., in varsta de 34 de ani, sunt din comuna Pechea si nu au antecedente penale. In momentul in care oamenii legii le-au cerut actele pentru transportul pe care-l executau, cei doi nu au facut decat sa gesticuleze din cap in semn ca nu au. Ei le-au spus jandarmilor ca pana in jurul orei 23.30 si-au executat serviciul carand moloz cu masinile la Halda de Zgura, moment cand a venit o persoana la ei, necunoscuta, propunandu-le sa faca un transport de fier, in schimbul a 700 de lei pentru fiecare. Cei doi au parcat masinile intr-o hala intunecoasa dintre Otelarie si Laminor, unde camioanele au fost incarcate cu ajutorul unei macarale. Dupa ce au incarcat marfa, au fost dirijati spre iesire de aceeasi a€žpersoana secreta", care le-a indicat unde sa lase fierul, mai exact la aproximativ 200 de metri de Poarta Spatiala.

Echipajul de jandarmi le-a intocmit celor doi actele premergatoare, pe care le vor inainta Parchetului de pe langa Judecatoria Galati.