Romanii mai au de asteptat pana cand nu vor mai fi afectati de capriciile vremii, de grindina sau canicula. Asta pentru ca Departamentul Antigrindina din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale promite ca peste 15 ani sistemul national antigrindina va fi functional.
Durata mare de realizare a acestui proiect este cauzata atat de costurile mari, cat si de dificultatea procesului tehnologic al investitiei. Prin acest sistem, se va realiza combaterea grindinei, uniformizarea precipitatiilor si diminuarea fenomenelor meteorologice periculoase, cum ar fi canicula sau tornadele. Departamentul Antigrindina asteapta adoptarea legii privind sistemul national antigrindina pentru a putea elabora intreg programul prin care vremea va putea fi modificata artificial, a declarat Samoila Stoica, directorul institutiei.
Cercetarile pentru acest proiect au inceput inca din 2000, dar costul total al programului nu-l vom afla decat dupa elaborarea acestuia. In momentul de fata este functionabila doar o unitate-pilot pentru combaterea grindinei, in Prahova. Raza de actiune a acestei unitati este de 80.000 de hectare, dar se poate ajunge la 200.000 de hectare. Inca alte patru unitati sunt in diferite stadii de functionare. Costul unei unitati atinge 12 milioane de lei si poate acoperi intre doua si patru judete.
Prin intermediul acestui sistem vor putea fi evitate pagubele provocate de grindina si se va realiza uniformizarea precipitatiilor cauzate de "ruperile de nori". De asemenea, seceta prelungita va putea fi stopata cu ajutorul aviatiei, care va realiza stimularea ploilor si a zapezilor prin "insamantarea norilor". Astfel, norii, in loc sa se duca spre Marea Neagra, vor veni spre Campia Romana, unde se va combate seceta severa. Costurile necesare pentru masurile impotriva grindinei sunt intre 10 si 15 euro pentru un hectar. Inca nu se stie cat ne costa sa aducem ploaia, pentru ca acest procedeu este inca in faza de cercetare, dar se preconizeaza ca este de patru ori mai ieftin decat irigatia clasica, a mai declarat Samoila Stoica.