Gazpromul a deschis robinetele ieri-dimineata, însa tarile europene vor beneficia de gazul rusesc abia de astazi.

Livrarile de gaz rusesc prin Ucraina au fost reluate ieri-dimineata, în urma acordului semnat luni între Gazprom si Naftogaz. Rusii au deschis robinetele în jurul orei 10.00, ora Moscovei (9, ora Bucurestiului), însa gazele nu au luat imediat drumul Europei. Primele ore au fost rezervate umplerii gazoductelor si egalizarii nivelului de gaz în conductele ruse si ucrainene, abia apoi putând fi reluat tranzitul. Odata redeschise vanele, va fi nevoie de pâna la 36 de ore pâna când tarile europene vor începe sa primeasca din nou gaz rusesc. UE importa un sfert din gazul pe care îl consuma din Rusia, iar 80% din acesta este tranzitat pe teritoriul ucrainean.

Masura „dificil de salutat“

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a „salutat“ ieri reluarea livrarilor de gaz rusesc spre Europa si si-a exprimat multumirea ca poate sa anunte cetatenii europeni de acest lucru, relateaza AFP. „Acum putem sa le spunem cetatenilor nostri ca gazul este, în sfârsit, pe conducte“, a adaugat el.
Presedintele Comisiei Europene a precizat ca este „dificil de salutat“ rezolvarea unei probleme „care nu ar fi trebuit niciodata sa apara“, o aluzie la sistarea livrarilor catre Europa din cauza unui diferend bilateral între Rusia si Ucraina.
Barroso s-a declarat totodata „dezamagit“ de atitudinea liderilor ucraineni si rusi în criza gazului, dar a subliniat ca este în interesul UE sa-si „dezvolte“ relatiile cu Moscova si Kiev. „Este prima data în viata mea când vad niste acorduri fara nici o consecinta pe teren“, a spus el, calificând acest lucru drept „incredibil“. „Voi tine minte asta“, a spus Barroso.

Gazele au ajuns în România

Ieri dupa-amiaza, gazele rusesti livrate prin Ucraina au ajuns deja în România, trecând din cele doua statii, Isaccea si Mediesu Aurit, a anuntat directorul general al transportatorului national de gaze Transgaz, Ioan Rusu. „Am primit comunicarea oficiala ca ambele statii-omolog din Ucraina au fost deschise. Acum se coordoneaza operarea statiilor. Gazele deja circula. Mai dureaza însa câteva ore pâna ajung la parametrii normali“, a explicat Ioan Rusu.
Moscova si-a sistat livrarile spre Ucraina în 1 ianuarie, iar din 7 ianuarie a întrerupt si livrarile spre Europa de pe teritoriul acestei tari, acuzând Kievul ca sustrage din gazul destinat clientilor europeni.