Pentru cei care aleg totusi sa-si petreaca vacanta in tara, vestile sunt imbucuratoare pentru anul acesta. Preturile vacantelor in Romania vor ramane aproape neschimbate in 2007 fata de nivelul de anul trecut, in timp ce pe anumite destinatii externe, precum Grecia, vor fi mai scumpe cu pana la 10%, potrivit tour-operatorilor romani participanti la Targul National de Turism.
"Proprietarii de hoteluri din Romania au inteles pericolul destinatiilor externe si au pastrat preturile de anul trecut. Exista si anumite exceptii, pe Litoral, la unitati care au cereri multe si au decis sa majoreze tarifele cu circa 5%. Pe de alta parte, au aparut, in premiera, si la agentii de turism oferte identice cu cele vandute pana acum doar prin Casa de Pensii", a declarat secretarul general al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, Dragos Raducan. Pe de alta parte, specialistii din turism recunosc ca, chiar daca hotelierii romani reduc preturile, ramane problema calitatii si a mijloacelor de distractie puse la dispozitia turistilor. "Unele hoteluri din Mamaia au mai redus preturile, dar pe litoralul romanesc este nevoie si de investitii in agrement. Nu prea ai ce sa faci in statiuni", a afirmat Alin Burcea, directorul unei agentii de turism.
Desigur, intre vedetele Targului National de Turism au fost si ofertele de vacanta din Bulgaria si Grecia. Multe din preturile oferite s-au dovedit mult mai mici decat cele pentru un sejur in Romania. Doar un exemplu. Un sejur de 5 zile in Bulgaria, cu mic dejun, pranz si cina incluse in pret, costa doar 250 de euro de persoana. Acelasi sejur la Predeal, numai cu mic dejun inclus, costa 350 de euro de persoana. (A.S.)