Ofertele agentiilor de turism din Slatina pentru o vacanta în luna septembrie vin cu preturi chiar si cu 35% mai mici decât în vârful de sezon. Pentru prima parte a lunii, majoritatea locurilor sunt deja ocupate. Foarte multi olteni prefera litoralul din Grecia, Turcia si Bulgaria. Statiunile balneare sunt si ele din ce în ce mai solicitate. O raita prin agentiile de turism a scos la iveala faptul ca multi locuitori ai judetului au amânat vacanta pentru luna septembrie. Cei mai multi dintre ei s-au bucurat si pâna acum de preturile mici practicate în aceasta perioada. Potrivit reprezentantilor agentiilor, multe solicitari sunt pentru Antalya - Turcia, dar si pentru Grecia sau Bulgaria. "Pâna pe 15 septembrie, toate locurile pentru Antalya sunt deja ocupate. Grecia si litoralul bulgaresc se vând, de asemenea, foarte bine în septembrie. Preturile au scazut cu 30-35% fata de perioada de vârf. Spre exemplu, un sejur în Anatalya, cu cazare, demipensiune si transport cu avionul, costa de la 325 de lei de persoana. Am observat anul acesta o cerere în crestere pentru circuitele turistice în afara tarii", a spus Mioara Drula, directoarea unei agentii de turism din Slatina.Pentru cei care aleg sa mearga în concediu în cadrul programului social "Litoral pentru toti", cele mai cautate sunt hotelurile de doua si trei stele. La unul de doua stele, sase nopti de cazare într-o satiune de pe litoralul românesc costa de la 159 de lei de persoana, iar pentru un hotel de trei stele, tot pentru sase nopti, pretul este de 189 de lei de persoana. Majoritatea turistilor care aleg pentru concediu aceasta perioada a anului sunt familii cu copii. "Pentru prima parte a lunii septembrie, sunt solicitari multe pentru statiunile Mamaia, Neptun si Eforie Nord. Sunt cautate, în general, hotelurile de doua sau trei stele, iar majoritatea clientilor sunt din rândul familistilor", a spus Daniel Filisanu, directorul unei agentii de turism. 
Statiunile balneare, tot mai cautate Daca pâna acum majoritatea locuitorilor judetului se înghesuiau sa mearga la mare, anul acesta, reprezentantii agentiilor de turism au observat ca a început sa creasca interesul pentru statiunile balneare. Acestea sunt cautate de muncitorii platformei industriale, care aleg sa îsi trateze diverse afectiuni capatate la locul de munca si uita de distractie si lux. Cele mai importante agentii de turism din Slatina mai au putine bilete pentru statiunile Herculane, Felix, Olanesti, Caciulata, Govora sau Covasna, pentru prima parte a lunii septembrie. Si pentru acestea, preturile au scazut cu aproximativ 20% fata de perioada de vârf, iar la finele lunii viitoare sunt asteptate reduceri de aproape 30%. Oltenii care merg în aceste statiuni prefera hotelurile de doua si trei stele, fiind interesati în primul rând de tratamentul balnear oferit.Când vine vorba de perioada cea mai potrivita pentru concediu, printre turisti parerile sunt împartite. "Decât în august, când e aglomeratie si toate sunt scumpe, mai bine în extrasezon. La începutul lui sepembrie înca e vreme de plaja", a spus un barbat din Slatina. Tinerii cred însa ca marea distractie pe litoral e în lunile de vârf, tocmai aglomeratia de pe plaja fiind de apreciat. "Daca ai bani, e bine sa mergi vara. Chiar daca e aglomerat, asta e farmecul litoralului", a spus o tânara.
Reprezentantii agentiilor de turism se asteapta ca dupa 15 septembrie numarul solicitarilor sa scada, însa nu va mai trece mult pâna ce vor începe sa faca rezervari pentru excursiile la munte, din perioada sarbatorilor de iarna.